Fata lui Adrian Enache nu poate scăpa de coşmarul atacului. Libanezul a contestat sentinţa
Coşmarul Dianei Enache continuă. Ali Kanaan, libanezul care a atacat-o şi a încercat să o violeze, a contestat sentinţa pe care a primit-o luna trecută şi speră să iasă cât mai repede din puşcărie.
Crede că a fost prea aspru pedepsit! Libanezul Ali Kanaan vrea să apară din nou în faţa judecătorilor. El a contestat recent sentinţa pe care a primit-o la sfârşitul lunii trecute, de 4 ani de închisoare, şi aşteaptă să fie stabilit un termen pentru judecată. ”Era de aşteptat să facă apel. Deşi, Diana spera ca totul să se termine. A fost o traumă pentru ea, cu ore în şir de stat la psiholog, pentru a trece peste acest coşmar”, a declarat, pentru Click!, avocatul Dianei Enache(18 ani), Katia Cicală.
Din nefericire pentru fostul portar al blocului în care locuieşte Adrian Enache (49 ani), nici procurorii nu au stat degeaba. Şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a făcut contestaţie.
”Parchetul a făcut apel pentru că a fost dată o pedeapsă prea mică şi pentru că Ali Kanaan a fost achitat pentru purtare abuzivă”, a precizat Katia Cicală. Pe 30 iunie, judecătorii l-au condamnat pe libanez la 4 ani de puşcărie pentru tentativă de viol. În plus, atât el, cât şi societatea care îl angajase sunt buni de plată şi sunt obligaţi să-i dea Dianei 50.000 de euro, drept daune morale.
Magistraţii au mai dispus atunci ca libanezul să nu se poată apropia de fiica artistului, timp de 5 ani, la mai puţin de 100 m, dar nici de familia acesteia. Măsura a fost luată, ţinând cont că agresorul a executat deja mai bine de un an din pedeapsă, iar în mai puţin de 3 ani va fi, din nou, un om liber.
Diana Enache se face avocat
După luni de studiu, Diana Enache a reuşit să scape de examene. După ce a obţinut media 8,60 la Bacalaureat, ea s-a înscris la Facultatea de Drept din Cadrul Universităţii ”Titu Maiorescu”, iar testele susţinute, multe de cultură generală, au fost floare la ureche pentru fiica solistului Adrian Enache.
În consecinţă, a fost admisă. Diana a decis să se facă avocat, după ce a fost tăiată cu un briceag la mâini şi la sâni, de portarul blocului în care locuieşte tatăl ei. ”Sunt foarte mândru de fiica mea, care a decis să aleagă o carieră importantă”, ne-a spus Adrian Enache.
A fost mutilată de libanez
Diana Enache a trecut prin cea mai grea încercare a vieţii. În dimineaţa zilei de 5 iulie 2014, fata a fost înjunghiată de portarul blocului în care stă tatăl ei, Adrian Enache. Libanezul Ali Kanaan (47 ani) a tăiat-o pe mâini şi pe sâni cu un briceag, lăsându-i urme, iar Diana a ajuns la spital cu răni grave. Medicii legişti au stabilit că fata nu-şi va mai putea folosi niciodată mâna dreaptă la capacitate maximă.