Fata lui Baniciu, periculos de sexy în noul clip. A filmat cu colega de suferință de la "Asia Express"
Ana Baniciu (25 de ani) e pe val şi în televiziune, unde o vedeți la reality-show-ul “Asia Express” (Antena 1), dar și în muzică, unde scoate piesă după piesă. Recent, artista a lansat un videoclip incendiar, la piesa “CSF, n-ai CSF”, în care apare alături de colega de suferință din emisiune, solista Raluka.
Muzica și versurile îi apațin Irinei Rimeș, iar de styling s-a ocupat Olivia Stoica, prima iubită a lui Smiley, care apare şi ea în videoclip. De remarcat îndrăzneala Anei Baniciu, care deși are un tată mai conservator, pe celebrul folkist Mircea Baniciu, s-a lăsat filmată în ipostaze sexy, cu sfârcurile la vedere, căci a preferat să nu poarte sutien sub tricoul mulat.
Solista ne-a mărturisit însă că părintele ei și-a mai schimbat părerea și despre aparițiile ei sexy, și despre participarea la reality-show-ul filmat în Asia. “Tata este super mândru de mine şi de tot ce am făcut. Ştiu ce a declarat pentru Click!, că nu voia să plec, însă acum e mândru de tot ceea ce am făcut, a stat lipit de televizor pe canapea şi s-a uitat câteva ore”, ne-a spus Ana Baniciu. "Mi-a plăcut mult ce am făcut în <Asia Express> şi veţi vedea că e din ce în ce mai greu. A fost o experienţă wow, însă începutul a fost mai liniştit. O să fie greu, din ce în ce mai greu, din punct de vedere psihic, pentru că desprea asta e vorba, să rezişti pshihic şi fizic. Dar mă bucur că am avut-o pe Raluka lângă mine, mai ales că după această experienţă suntem şi mai bune prietene. Noi lucrăm în studio, vrem să facem ceva împreună, ne mai gândim. Quantum Music este casa mea de discuri. Afacerea cu haine nu o mai am de doi ani”, ne-a mai povestit Ana. Emisiunea "Asia Express" se difuzează în fiecare luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1.