Feli, primele declarații despre sarcină! Cum se simte artista

25 mai 2018 17:18   Vedete românești
Ultima actualizare:

Vestea că Feli va deveni mămică i-a luat prin surprindere pe fanii cântăreței, deoarece aceasta a fost foarte discretă în ceea ce privește sarcina. Nu se știu multe detalii despre acest subiect, însă artista a dorit să anunțe și în mod public faptul că este însărcinată, printr-o melodie, lansată acum câteva zile.

Din frumoasele versuri ale piesei putem să deducem cât de mult și-a dorit Feli un copil, iar acum a venit momentul. Deși nu a vrut să dezvăluie cât de avansată este sarcina, cântăreața a povestit, în cadrul unui interviu pentru revista Viva, despre schimbările prin care trece și care este starea ei spirit, odată cu aflarea marii vești. Întrebată cum se simte, Feli a dat un răspuns pozitiv, fiind vădit fericită și împlinită de frumosul moment prin care trece. „Foarte bine facem. Cred! Suntem un pic amețiți așa, ca la început, că acum ne cunoaștem. (…) Oricum, nu conștientizez multe din ce mi se întâmplă”, a declarat aceasta, la petrecerea Viva. 

Feli a povestit, de asemenea, cum face față, în prezent, momentelor stresante, care vin odată cu aparițiile pe care artista trebuie să le bifeze la concerte. „Așa s-au așezat lucrurile că nu am avut atât de mult de lucru, dar oricum nu conștientizez. Adică îmi văd de concerte, de studio”, a explicat viitoarea mămică, ce urma să susțină un concert chiar după petrecerea Viva, de joi, 24 mai. Feli este însărcinată cu primul copil, iar momentan nu există în spațiul public informații referitoare la tatăl bebelușului. 

Pentru a-și menține burtica departe de ochii curioșilor, Feli a optat pentru o rochie lejeră, accesorizată cu un sacou negru. „Am ales să fiu lejeră, toată lumea știe că ma îmbrac mai mult în negru, în stil de „băiețaș” așa, dar am zis să fiu „fashion”, la un asemenea eveniment”, a explicat artista.

Întrebată și de melodia „Două inimi”, prin intermediul căreia Feli și-a anunțat sarcina, aceasta a susținut că este o piesă scrisă din suflet. „Două inimi este o piesă sinceră în care s-au regăsit și foarte mulți bărbați, nu doar femei. Asta este bucuria sufletului meu, că oamenii rezonează cu muzica mea”, a mai spus Feli. 

Mai multe