Ferma 2019. Ame Călin este primul concurent care a părăsit emisiunea

1 februarie 2019 13:05   Vedete românești
Ultima actualizare:

În ediția Ferma de joi seara, Ame Călin s-a confruntat în arenă cu o adversară pe care nu a putut să o învingă: Claudia Pavel. Așadar, Ame Călin a fost prima care a părăsit Ferma, iar acum au rămas în show 17 concurenți.

Duelul dintre cele două a fost extrem de greu! În prima probă, Ame și Claudia au fost nevoite să deplaseze un car în direcții opuse, folosindu-și forța corpului și a brațelor. Proba a doua a fost contra cronometru, iar cele două au avut de tăiat lemnele cu care să construiască o scară pentru a ajunge la un steag care, odată ridicat, desemna câștigătorul. Claudia Pavel s-a mobilizat și a fost mai rapidă și mai puternică decât Ame, așa că își continuă parcursul în Ferma.

Ce se întâmplă acum la Ferma

După câteva zile de trăit sub același acoperiș, între cei 12 concurenți care locuiesc în fermă au apărut deja tensiuni, nervi, și-au spus cuvinte grele, iar emoțiile la cote maxime își spun cuvântul.

Cu toate acestea, își găsesc și momente de relaxare. Jorge și Ioana Filimon au încins atmosfera în Ferma, dar au stârnit și invidia printre ceilalți concurenți prezenți în casă.

Lucrurile nu stau tocmai roz nici la cabană! Lipsa hranei îi face pe Florin Pastramă, Vali Bărbulescu și Kamara să cedeze nervos. Vali Bărbulescu continuă seria de reproșuri către Florin Pastramă, despre comportamentul și modul în care interacționează cu ei. După ce Florin Pastramă a plâns în ediția de miercuri, a venit și rândul lui Kamara. Dorul de fiul său Leon, cel pentru care luptă în acest show, l-a făcut pe Kamara să fie foarte melancolic și să se gândească la cel mic.

Mai multe