Ferma 2019. Duel: Ioana Filimon a fost eliminată de Diana Belbiță!
Ioana Filimon și Diana Belbiță s-au luptat joi, 16 mai, în arena de duel pentru a-și asigura un loc în semifinală, alături de Zmărăndescu, Moroșanu, Marius Crăciun și cei doi bandiți, Florin Pastramă și Otniela. Astfel, după confruntare, cea care va câștiga se va alătura celor cinci concurenți care au ajuns deja în semifinala show-ului TV.
Ferma are parte joi, 16 mai, de o nouă eliminare. Două dintre „prințesele” competiției se vor lupta de această dată pentru un loc Fermă, având în vedere că, în afară de Otniela Sandu care este fermierul săptămânii, au mai rămas doar două fete în concurs, după eliminarea lui Brigitte: Diana Belbiță- „Prințesa Războinică” și Ioana Filimon- „Prințesa Miss”.
Dacă pentru Belbi acesta a fost al doilea duel de eliminare, Ioana Filimon are experiență la acest capitol, având în vedere că s-a mai aflat „în ring” de alte cinci ori, fiind „campioană” din acest punct de vedere, chiar dacă una dintre aceste confruntări a fost „fatală” pentru aceasta, ajungând să fie eliminată de către Geanina Ilieș la momentul respectiv.
Totuși, show-ul Ferma este plin de surprize și ulterior Ioana a revenit în competiție, așa cum a făcut-o și Brigitte înainte de elimnarea finală de acum o săptămână, atunci când a pierdut în fața „rivalei” sale, Otniela, lăsându-l pe logodnicul Florin Pastramă pradă tentațiilor.
De data aceasta însă, nu mai este cale de întoarcere în competiție pentru niciuna dintre fete, având în vedere că, încet, încet, concurenții se vor împuțina și vor ajunge să se lupte pentru marele premiu în curând. Ioana s-a gândit bine și a ales proba de îndemânare, gândindu-se că ar avea mai multe șanse în fața Dianei decât dacă ar alege forța, dacă luăm în calcul că aceasta din urmă a participat la Exatlon, un joc cu probe mult mai dure decât cele din Fermă.
Înainte de duel, Marius Crăciun a vizitat-o pe Diana Belbiță în camera dueliștilor, având în vedere că între cei doi s-a creat, de-a lungul timpului, o relație ce depășește barierele prieteniei, aceștia îmbrățișându-se adesea, dormind împreună și aruncându-și priviri galeșe.
Marius a dezvăluit că este stresat de eventualitatea plecării Dianei din Fermă, tinerii dezvoltând sentimente unul pentru celălalt pe parcursul filmărilor competiției, așa cum a observat și Moroșanu. În urma duelului de eliminare, cea care a reușit să câștige cele mai multe probe a fost Diana Belbiță, chiar dacă la ultima probă departajearea a fost extrem de grea.