«Ferma» din Cipru i-a lăsat la Bucureşti cu buza umflată!
Concurenţii îi ştim, locul de filmare nu mai e un secret, misterul legat de prezentatoare a fost desluşit. Click! îţi spune însă lucruri neştiute despre cel de-al doilea sezon al show-ului “Ferma vedetelor”, realizat în Cipru şi prezentat de Iulia Vântur.
La început de primăvară, ne vom reîntâlni la PRO TV cu gospodarul nea Raţă şi cu fermecătoarea Iulia Vântur, pentru că cei doi vor face echipă şi în Cipru, acolo unde în curând vor începe filmările la “Ferma vedetelor”. Din gaşcă vor lipsi însă multe persoane, pe care această emisiune s-a bazat la început şi care anul trecut au trudit din greu în pădurea de la Cocani (jud. Dâmboviţa). Din raţiuni pur economice, legate de logistică sau din dorinţa de a nu mai “transpira” informaţii, şefii din PRO TV au decis că acum vor lucra cu specialişti din Cipru, înlocuind mare parte din profesioniştii aflaţi în spatele camerelor de luat vederi.
Şefii din PRO TV vor mână de lucru locală
Mai mult, deşi unora li s-a spus că vor face parte din echipă, pe parcurs s-au schimbat planurile şi nu au mai fost solicitaţi. Andreea Caranda (36 de ani), fosta “Colombina” de la Abracadabra, nu va mai lucra la “Ferma vedetelor”, asta după ce în 2015 a fost fata bună la toate. Sub titulatura de producător de vedete, Andreea se îngrijea ca Iuliei Vântur să nu-i lipsească nimic, de la apă de băut şi până la pudră pentru nas. În prezent, Andreea Caranda este producător al emisiunii "Vorbeşte lumea", difuzată zilnic tot la Pro TV.
Nici actriţa Raluca Tătaru (26 de ani), care se ocupa de garderoba Iuliei, nu a mai fost solicitată să facă parte din emisiune, aşa că “adio” Cipru!
“Negustorul” Vasile Calofir (43 de ani) nu va mai “vinde” nici el produse concurenţilor. După ce anul trecut a câştigat în jur de 12.000 de lei din rolul său, acum producătorii au preferat un cipriot. Actorii de telenovele Bogdan Albulescu (“Regina”) şi Radu Micu (“Iubire ca în filme”), care la Cocani au fost asistenţi de producţie, au păţit la fel. În plus, mulţi cameramani şi şoferi au rămas fără job odată cu mutarea show-ului în Cipru.
Click! spune
Anul acesta, vor trudi din greu la „Fermă” următorii 12 concurenți: solistele Ami, Sorana Mohamad, Saveta Bogdan, soții Mirela Constantin și Marcel Toader, actorii Paul Ipate, Octavian Strunilă, Mircea N. Stoian, luptătorul K1 Benny Adegbuyi, Viorel Sipoș (3rei Sud Est) actrița Lili Sandu și fosta concurentă de la “MasterChef” Anda Ghiță