"Ferma Vedetelor": Augustin Viziru este primul finalist, dar a ajuns la spital
Duel strâns între George Vintilă şi Augustin Viziru! S-a lăsat cu "vărsare de sânge". Actorul s-a accidentat la mână în timp ce tăia mai mulţi buşteni, în primul duel al serii.
Accidentat la picior cu 24 de ore înainte de marea finală, Augustin Viziru a avut din nou nevoie de ajutorul medicilor. De data aceasta s-a tăiat serios la mână şi a sângerat abundent. Deşi a purtat mânuşi de protecţie, actorul nu a fost atent o clipă, lucru care l-a costat scump. Tot efortul lui a fost răsplătit cu un loc în marea finală, însă în acest moment nu se ştie dacă va putea să continue concursul. Reporterii Click! au aflat că actorul a fost transportat la spital, tăietura fiind foarte serioasă. Fratele lui, Lucian Viziru, nu l-a lăsat în astfel de momente grele şi a urcat cu el în ambulanţa care l-a dus la cea mai apropiată unitate medicală.
A reuşit să taie mai multe lemne decât adversarul lui George Vintilă. După ce buştenii tăiaţi au fost cântăriţi, Augustin a fost desemnat câştigător şi se va lupta cu cel care va fi declarat învingător în cea de-a doua semifinală în care se luptă Vica Blochina şi Dan Helciug.