Ferma Vedetelor: Cine a fost eliminat la duel

16 martie 2016 22:26   Vedete românești
Ultima actualizare:

În ediția de miercuri seară (16 martie) a emisiunii „Ferma Vedetelor”, două dintre vedetele de la fermă s-au luptat pentru a rămâne în concurs. Numai unul dintre dueliști a trecut mai departe după cele trei probe la care i-a supus gazda, Iulia Vântur.

Servitorul săptămânii la „Ferma Vedetelor”, Benny a avut o alegere grea de făcut pentru duel. Dintre Octavian Strunilă, Paul Ipate, Mircea N. Stoian și Marcel Toader, Benny a ales să se lupte cu Mircea. Deși a avut un avantaj din punct de vedere al forței fizice și al experienței sportive, probele nu s-au bazat deloc pe asta. În cele din urmă, după cele trei probe, Mircea N. Stoian a reușit să-i facă față adversarului său și să rămână în concurs.

Ferma Vedetelor: Prima probă

Prima probă la „Ferma Vedetelor” s-a numit „Ridică vela”. Dueliștii au avut de descurcat sfoara în care era învelită vela, pentru a o putea ridica. Concurentul care a reușit să ridice primul vela și să sune din clopoțel a fost Mircea, câștigând prima probă.

Ferma Vedetelor: A doua probă

Nici a doua probă la „Ferma Vedetelor” nu s-a bazat deloc pe abilitățile sportive ale dueliștilor. Cei doi adversari au avut de găsit câteva lemne într-un țarc cu fân. Pe fiecare bucată de lemn era scris un cuvânt, reprezentând un indiciu pentru a forma un proverb. Benny a egalat scorul duelului, fiind primul care a găsit două proverbe.

Ferma Vedetelor: A treia probă

A treia probă la „Ferma Vedetelor” a fost una de cultură generală. La început, lupta a fost strânsă, însă la final, Mircea N. Stoian a demonstrat că inteligența prevalează asupra forței fizice. Benny a fost eliminat din concurs, pierzând duelul.

Mai multe