"Ferma Vedetelor": Cine a venit de departe să o susţină pe Iulia Vântur
Nu doar concurenţii aflaţi în cursa finală pentru câştigarea marelui premiu de 50.000 de euro au fost copleşiţi de emoţii în finala de la "Ferma Vedetelor", ci şi prezentatoarea reality show-ului a avut parte de momente neprevăzute. Iulia Vântur a intrat în panică după accidentarea lui Augustin Viziru din prima semifinală, iar mai apoi a fost nevoită să facă faţă unor critici venite din public, potrivit cărora producătorii ar fi favorizat-o pe Vica Blochina.
Seara de sâmbătă a fost una plină de tensiuni la "Ferma Vedetelor". Dincolo de accidentarea gravă a lui Augustin Viziru şi imposibilitatea acestuia de a continua competiţia, Iulia Vântur a trebui să facă faţă unor reacţii din public nu tocmai plăcute. Una dintre spectatoare i-a acuzat pe producători că au făcut aranjamente ca Augustin să fie eliminat din finală, deşi decizia de a pleca la spital a fost luată de actor la îndemnul medicilor, ce-i drept, şi şi-a vărsat nervii în direct pe frumoasa prezentatoare. Pusă într-o situaţie, delicată, Iulia Vântur a încercat să dreagă busuiocul, cu ajutor şi din partea celorlaţi foşti concurenţicare au reuşit să calmeze spiritele. Deşi la experienţa ei în televiziune, blonda nu ar mai trebui practic să aibă emoţii, conjunctura a făcut ca aceasta să nu se simtă în largul ei.
"Ferma Vedetelor": Iulia Vântur, încurcată când a fost acuzată de blat
Blonda s-a schimbat la faţă când spectatoarea a acuzat că producătorii nu au prevăzut o soluţie pentru situaţii de acest gen, în care unul dintre finalişti se accidentrează grav şi nu mai poate continua. Femeia din public a sărit ca arsă când a auzit că favoritul ei nu va lupta pentru marele premiu, ci unul dintre ceilalţi doi băieţi, respectiv George Vintilă şi Dan Helciug, va intra în ring cu balerina. Blonda nu şi-a pierdut calmul şi a aplnat conflictul. Norocul ei a fost că în culise a avut alături oameni dragi, care în pauzele publicitare şi-au arătat tot suportul de care blonda avea nevoie în astfel de momente.
Puţini sunt cei care ştiu că Iulia Vântur a avut lângă ea două persoane dragi care i-au ţinut pumnii în finala live cu peripeţii pe care a prezentat-o sâmbătă seara. Părinţii ei au venit direct de la Iaşi pentru a fi alături de fiica lor. Cei doi au stat cuminţi la locul lor urmărindu-şi fiica la treabă, alături de echipa de la "Ferma Vedetelor". Mama şi tatăl Iuliei Vântur i-au fost alături şi după terminarea show-ului, când, după ce au stat în foişor şi au solcializat, s-au îmbarcat în maşina vedetei şi au plecat spre casă târziu în noapte.
"Ferma Vedetelor": Florin Busuioc şi Neti Sandu le-au făcut galerie finaliştilor
Multe vedete au mers sâmbătă seara la finala emisiunii „Ferma vedetelor”. Florin Busuioc, Neti Sandu, Vasile Calofir, Majda, prietena Doiniţei Oancea, mama lui Augustin şi Lucian Viziru, Elena Helciug, Marian Drăgulescu şi fosta lui soţie, Fabio Niţă şi mulţi alţii au fost prezenţi în gradenele din faţa hanbarului unde se ţineau duelurile în fiecare sâmbătă seara.
"Ferma Vedetelor": George Vintilă, învins şi învingător în aceeaşi seară
George Vintilă a fost desemnat câştigătorul show-ului „Ferma Vedetelor“, de la Pro TV, ajungând în finală după ce Augustin Viziru a fost nevoit să abandoneze competiţia în urma unei accidentări. Dj-ul a trecut de la agonie la extaz în decursul aceleiaşi seri. După ce a pierdut semifinala cu Augustin, a câştigat la ruleta rusească dreptul de a intra în finală, iar după două probe a câştigat concursul în faţa Vicăi Blochina. Dan Helciug, Augustin Viziru, Vica Blochina şi George Vintilă au fost protagoniştii ultimului act al show-ului „Ferma Vedetelor“. George Vintilă a reuşit să cucerească titlul de "Fermierul anului", dar şi premiul în valoare de 25.000 de euro, iar cealaltă jumătate a fost donată copiilor bolnavi de cancer de la "MagiCAMP".