Fetița Liviei Graur revine fizic la școală după un an și două luni: „Avem emoții mari!

4 mai 2021 17:32   Vedete românești
Ultima actualizare:

Renata, fetița prezentatoarei tv Livia Graur, a resimțit din plin această pandemie, cu toate restricțiile ei. Nu a mai fost fizic la școală de un an și două luni. În tot acest timp a făcut cursuri online, iar pe doamna învățătoare și pe colegi i-a văzut doar în fața ecranului. De miercuri, însă, revine fizic în bancă, iar emoțiile și nerăbdarea sunt greu de descris în cuvinte.

Prezentatoarea Prima TV a fost extrem de precaută în ceea ce privește măsurile de protecție anti-COVID. A redus ieșirile, vacanțele, vizitele și nu și-a mai trimis fetița la școală din februarie 2020. „Din momentul în care s-au redeschis școlile, noi am optat pentru cursuri online, arătând că avem bunici care trebuie protejați. O singură dată am dus-o fizic la școală, în septembrie anul trecut, în prima zi, dar am stat o jumătate de oră”, povestește Livia Graur.

De acum, gata, toată familia s-a vaccinat cu ambele doze, astfel că de mâine Renata se poate întoarce în bancă, printre colegi. Este în clasa întâi. „Am emoții mai ceva ca în prima zi de școală, dar sunt conștientă că ea, ca și noi, are nevoie să revină la o oarecare normalitate. Este un pas important după ce, de mai bine de un an, am renunțat la mai toate activitățile. Renata nu a mai mers la dansuri și nici la școală, nu am mai ieșit la restaurant, nici cu prietenii nu ne-am prea văzut decât afară, în aer liber”, spune Livia.

Ce măsuri de protecție și-au luat

Chiar dacă acum sunt cu toții vaccinați, nu renunță la măsurile de protecție. „Am fost zilele acestea la cumpărături, m-am aprovizionat cu măști și șervețele dezinfectante. Am ceva emoții, dar am încredere în ea, pentru că e un copil foarte responsabil și respectă cu strictețe regulile de igienă. Și înainte se spăla des pe mâini, dar acum mai abitir. I-am făcut un mic instructaj, să dezinfecteze și ea banca și scaunul mâine, înainte de ore, și să încerce să bea apă înainte de a intra în clasă. O să o iau la sfârșitul orelor, nu o mai las la after school, motiv pentru care nici mâncare nu o să-i mai dau la ea, ca să nu fie nevoită să-și dea jos masca”, explică Livia Graur. 

Mai multe