Fiica adoptivă a Stelei Popescu: «Mama mă întreabă şi în vis dacă îmi lipseşte ceva»
Au trecut opt luni de la moartea fulgerătoare a Stelei Popescu, iar dorul de marea actriţă s-a adâncit în sufletele celor care au iubit-o. Cel mai greu le este urmaşilor, care şi-au dat seama că Stela Popescu a fost stâlpul casei, sprijinul şi alinarea familiei. Doina Maximilian, fiica adoptivă a Stelei Popescu, a făcut declaraţii emoţionante pentru Click!
Pe 23 noiembrie 2017, Stela Popescu ne părăsea fulgerător, la vârsta de 81 de ani, în urma unui accident vascular cerebral. Pe cât de expansivă şi de populară a fost marea actriţă, pe atât de discretă a fost şi este fiica ei adoptivă, Doina Maximilian, pe care Stela şi soţul ei, Puiu Maximilian, au luat-o în grijă de mică. Femeia şi-a deschis însă sufletul pentru reporterii Click! şi a recunoscut că dorul de mama ei nu-i dă pace.
“Îi simt prezenţa şi acum. Stela, mama mea, ne ocroteşte din cer: pe mine, pe fiica mea, dar şi pe nepoţelul meu. Ea a fost stâlpul familiei noastre! Cât a fost în viaţă nu ne-a lipsit nimic. Tot timpul ne întreba dacă suntem bine, dacă ne lipseşte ceva. După ce a murit, o apreciez şi mai mult, îi simt enorm lipsa”, ne-a declarat Doina Maximilian, care locuieşte acum în casa Stelei Popescu, din zona Grădina Icoanei, din Bucureşti, acolo unde mama ei şi-a dat ultima suflare.
“Locuiesc în casa mamei mele de mult timp, mai exact, după o săptămână de la moartea sa, nu după o lună şi ceva cum vorbeşte lumea. Trebuia să mă mut, aia nu este casă care să fie lăsată de izbelişte, plus că eu oricum mergeam la două-trei zile pe acolo”, ne declara aceasta în urmă cu mai bine de o lună. De asemenea, Doina Maximilian ne-a mai mărturisit că Stela Popescu, femeia care a avut grijă de ea toată viaţa, îi apare în vis şi o întreabă dacă îi este bine. “Merg înainte cu bune şi cu rele. Eu nu îmi fac probleme despre ce vorbeşte lumea, indiferent de situaţie ei tot vor vorbi, chiar dacă este bine, chiar dacă este rău. Am şi visat-o pe mama, de când a murit, dar parţial. Până şi în vis îmi apare şi mă întreabă dacă îmi este bine şi dacă îmi lipseşte ceva”, ne-a mai povestit, cu emoţie, fiica adoptivă a Stelei Popescu.
Doina Maximilian are 63 de ani, este profesoară la Academia de Regie şi Film şi a fost căsătorită cu actorul Radu Gheorghe, cu care are o fată, Stanca, în vârstă de 29 de ani. La rândul ei, fiica Doinei este mămica unui băieţel, în vârstă de aproape doi ani, strănepotul după care Stela Popescu era topită.
„Sunt cea mai tânără străbunică. Este extraordinar! Toţi oamenii îşi adoră copiii şi nepoţii, dar eu senzaţia aia de bunică nu am avut-o niciodată. Eu nu am născut, după cum ştiţi, fiica mea este înfiată. Ei bine, când a venit ăsta mic şi s-a uitat la mine, cu ochişorii ăia, am început să simt ce înseamnă să fii bunică... sau străbunică, mai bine zis. Eu nu l-am ţinut încă în braţe pe băieţel. Îmi este frică! Dăcă-l scap?”, povestea Stela Popescu în luna aprilie 2017, pentru “Wowbiz”.