Fiica Elenei Cârstea a plecat șase luni în armată

6 iulie 2016 23:16   Vedete românești
Ultima actualizare:

Viața Elenei Cârstea (54 de ani) s-a schimbat la 180 de grade de când s-a mutat în America, acolo unde s-a și căsătorit cu Glenn Muttard. Cântăreața a lăsat deoparte viața tumultoasă din România și a ales SUA, mai precis, Florida, acolo unde le-a luat și pe cele două fiice ale sale, Sanda(18 ani) și Adriana(16 ani), pe care le-a adoptat când erau micuțe.

Elena Cârstea este tare mândră de fetele ei, iar cea mai mare dintre ele, Sanda, îi oferă mari satisfacții. Adolescenta își dorește o carieră militară, motiv pentru care a plecat pentru al doilea an consecutiv în Armata americană. Va sta departe de mama ei pentru șase luni, timp în care va face antrenamente în Garda Națională.

„Fata mea a plecat pe 29 iunie în armată pentru următoarele șase luni. Deci, copilul meu e în armată, la antrenamente, în Garda Națională! A fost și vara trecută, a terminat liceul, e de doi ani în armată. Eu nu mă joc la faze de-astea... Cinstit vorbind, am făcut destule și am și eu dreptul să mai respir. Regulile la copii trebuie băgate în cap zdravăn. „Eu am plecat de acasă la 16 ani și de atunci am stat pe picioarele mele, fără părinți, fără nimic. În SUA, copiii nu stau acasă, ci vara muncesc sau își iau part-time la fast-food, la supermarket, peste tot, fiecare unde poate intra și își fac bănuții lor. Sigur că le dăm și noi, părinții, bani copiilor, dar dacă vor să iasă în oraș sau la film mai des, muncesc. Fiica mea cea mică a fost baby-sitter, Sanda a lucrat într-o parcare, toți copiii se duc aici la muncă, unul nu stă acasă să frece menta. Vrei la discotecă și vrei distracție? Du-te și muncește, că nu te oprește nimeni! Noi am muncit de ne-a sunat apa-n cap. Eu și la vârsta asta am învățat de m-a luat dracu'. Un părinte își face datoria față de copil și vine vremea ca și copilul să-și facă datoria față de părinte”, a declarat, pentru ziarulring.ro, Elena Cârstea.

Elena Cârstea nu a trăit o viață de huzur în România

Deși oamenii simpli privesc vedetele de parcă acestea ar sta pe un piedestal, în cazul Elenei Cârstea, banii nu au dat-o niciodată afară din casă. "Fiind cântăreață, am fost întotdeauna plătită de c**at în România, deci n-am fost milionară. Poate că am avut 100, 300, 1.000 de lei în plus pe lună și poate că l-am putut duce pe copil de mai multe ori la film, la fast-food sau într-o vacanță, am putut puțin mai mult decât o familie cu un venit normal, dar sigur nu ne-am dat în tumbe, fițe și flic-flacuri. Și când n-am avut bani în casă, pentru că le-am zis fetelor că pot fi zile în care nu le voi putea cumpăra tot ce vor, nu le-am luat", a declarat solista pentru publicația amintită.

Mai multe