Fiica lui Irinel Columbeanu rupe tăcerea: „Diagnosticul a fost confirmat”. Ce boală are fostul om de afaceri

13 octombrie 2025 15:27   Vedete românești

Fiica lui Irinel Columbeanu, Irina, a vorbit deschis, pentru prima dată, despre starea de sănătate a tatălui ei. Într-un interviu acordat publicației Shoutout LA din Statele Unite, tânăra a dezvăluit că fostul om de afaceri suferă de Alzheimer, o boală pe care inițial acesta a refuzat să o accepte.

O confesiune emoționantă despre boala tatălui

Irina, care locuiește în prezent în SUA alături de mama ei, Monica Gabor, a povestit că a observat primele semne ale bolii în urmă cu câțiva ani, atunci când s-a reîntâlnit cu tatăl său, după o lungă perioadă de despărțire.

„Am crescut în România cu tati, fiind de nedespărțit. M-a îngrijit cât timp a fost posibil din punct de vedere financiar, dar la 11 ani a trebuit să mă mut în SUA cu mama. Din cauza lipsei resurselor și a absenței unui green card, nu ne-am mai văzut timp de cinci ani”, a povestit Irina, pentru Shoutout LA.

Când s-au revăzut, bucuria reîntâlnirii a fost umbrită de o realitate dureroasă: Irinel Columbeanu își pierdea treptat memoria.

„Umerii îi erau cocoșați, mișcările lente. Uita lucruri recente, își rătăcea obiectele și se încurca în vorbe. Alarmată, am început să citesc jurnale medicale și să ascult podcasturi despre sănătate, încercând să înțeleg ce i se întâmplă.

Pe măsură ce studiam, am devenit convinsă că manifesta simptome de Alzheimer cu debut precoce. După luni de rugăminți, diagnosticul a fost confirmat”, a declarat tânăra.

Cum a transformat durerea într-o misiune personală

Descoperirea bolii tatălui ei a determinat-o pe Irina să-și dedice timpul studiului științelor medicale.

Ea a mărturisit că a început să colaboreze cu Dr. Newton Howard, fost profesor la Universitatea Georgetown, implicat într-un proiect care utilizează implanturi wireless pentru tratarea Alzheimerului.

„Am fost fascinată de ideea că o tehnologie simplă și minim invazivă ar putea stimula neuroplasticitatea și încetini declinul cognitiv. Gândul că ceva atât de accesibil l-ar putea ajuta pe tata m-a inspirat profund. Vreau să urmez Medicina și să contribui la progresul în domeniul neuroștiinței”, a spus Irina Columbeanu.

În timpul ultimei sale vizite în România, Irina a vorbit cu emoție despre relația cu tatăl ei, care trăiește în prezent modest, la azilul de la Snagov.

„Tata este responsabilitatea mea, pentru că este tatăl meu și îl iubesc necondiționat”, a spus tânăra.

Fostul om de afaceri Irinel Columbeanu are acum o pensie de aproximativ 2.000 de lei, sumă insuficientă pentru a acoperi cheltuielile medicale și de trai.

Mai multe