Filmul lui Radu Jude, premiat la Festivalul de la Karlovy Vary
Filmul „Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari“, regizat de Radu Jude, o peliculă despre implicarea României în Holocaust, a câştigat Marele Premiu la Festivalul de film de la Karlovy Vary. Este pentru prima dată când un film românesc câştigă trofeul Crystal Glove al acestui festival de film din Cehia.
Producţia a fost premiată sâmbătă (7 iulie) şi cu Europa Cinemas Label Award, creat în 2003 pentru a îmbunătăţi distribuţia şi promovarea filmelor europene în cinematografe. „Cred că un premiu spune mai multe despre cei care îl oferă decât despre cei care îl primesc”, a spus Radu Jude pe scena galei, la care a fost prezentă şi producătoarea Ada Solomon.Distincţia, care asigură distribuţia, promovarea şi expunerea filmelor europene în cinematografe, a fost acordată prima dată în 2003.
În fiecare an, câştigătorul trofeului este decis de un juriu format din reprezentanţi ai patru distribuitori Europa Cinemas din cadrul secţiunilor Panorama (Berlinale), Quinzaine des Realisateurs (Cannes), East of the West şi selecţia oficială (Karlovy Vary), Concorso Internazionale and Cineasti del presente (Festival del film Locarno) şi Giornate Degli Autori (Veneţia).
Cea de-a 53-a ediţie a Festivalului de Film de la Karlovy Vary, care s-a încheiat sâmbătă au mai primit premii cineastul american Tim Robbins şi actorul britanic Robert Pattison, cunoscut pentru rolul din filmele francizei „Twilight".
"Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” a avut premiera mondială la Karlovy Vary la 2 iulie, în competiţia oficială.
Filmul spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a luptei de la Odessa din Al Doilea Război Mondial, pentru un spectacol de stradă.
Distribuţia este formată din Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.
Producător este Ada Solomon, coproducători - Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat: Holger Stern. Filmul va intra în cinematografele din România, din 28 septembrie 2018.