Finala Burlacul, astăzi, de la 20.30, la Antena 1! „În urma deciziei mele, cineva o să sufere”

1 iulie 2021 18:10   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cele două luni de căutări și încercări au ajuns la final pentru Burlacul Andi Constantin, care va trebui să ia cea mai grea decizie de până acum astăzi, de la 20.30, la Antena 1.

Pe parcursul a aproape două luni, Andi a avut ocazia să cunoască nu mai puțin de 25 de tinere, posibile partenere, și a trăit alături de ele experiențe unice, în locații din România, dar și din Turcia.

Rând pe rând, a cunoscut temperamente diferite și a putut să facă un exercițiu de imaginație pentru a afla dacă își vede viața alături de fiecare.

Doar trei fete i-au mai rămas alături la finalul acestei călătorii, iar provocarea sa va fi să aleagă dintre trei personalități complet diferite: Simona, Ana și Melissa. Înainte de marea finală, acestea au avut ocazia să îi prezinte lui Andi și o latură mai puțin cunoscută – fiecare dintre fete l-au prezentat părinților și au organizat ele însele date-uri în locuri cu semnificație din orașele natale sau locurile îndrăgite.   

„A fost o experiență frumoasă, dar și obositoare pe alocuri. Am trăit multe, am simțit multe, acest proces scoate tot din tine, cred că tocmai de aceea la final realizezi de ce ai nevoie. Sincer, nu am luat în calcul nici stresul și apăsarea finalului și nici tensiunea pe care o resimt acum. Poate am fost puțin naiv și m-am aruncat cu capul înainte.

A fost un drum care m-a pus în fața unor temeri pe care le aveam, am realizat care îmi sunt limitele și care îmi sunt cu adevărat dorințele. A fost de departe cea mai grea experiență și e dificil când știi că, în urma deciziei tale, cineva o să sufere”, mărturisește Andi Constantin, care va trebui să ia cea mai grea decizie de până acum astăzi, de la 20.30, la Antena 1.  

Mai multe