Fiul adoptiv al Luminiței Anghel a ajuns de urgență la spital. N-a mai mâncat de zile întregi
David Pușcaș, fiul adoptiv al Luminiței Anghel, face ce face și ajunge în belele. Cu sau fără voia lui, tânărul dă de situații limită. Cea mai recentă pățanie l-a adus la spital, în toiul nopții.
După cum el însuși a mărturisit, a avut dureri de inimă și o stare proastă accentuată de faptul că nu mai mâncase de câteva zile bune. A fost nevoit să sune la 112 la trei noaptea. Cel mai rău este că era singur în casă.
"Îmi bubuia inima. Mi s-a făcut rău. Nu am mâncat de trei zile și am avut o cădere foarte puternică. Am chemat Salvarea la trei noaptea. Nu am mâncat și a început să mi se încețoșeze privirea și să îmi bubuie inima, m-am speriat și am chemat Ambulanța. De la nemâncat, fumatul pe stomacul gol... E o perioadă nașpa. Mi s-a făcut rău de două ori. În prima zi au venit la mine, i-am chemat, mi-au făcut o injecție în spate. Mi s-a mai făcut rău a doua zi și m-am dus la spital. Am niște probleme la inimă. Îmi bubuie inima, am și insomnii. Îmi caut și un job și îmi doresc mai multe lucruri", a spus David, printr-o intervenție telefonică, la Antena Stars, marți, 14 februarie.
Cu mama lui, David nu s-a mai văzut de anul trecut, căci, spune el, solista nu mai vrea o legătură strânsă cu fiul pe care l-a adoptat în urmă cu 18 ani. "Ea crede că dacă îmi plătește doar o chirie și o întreținere este suficient, dar nu e", a mai adăugat tânărul.