Fiul Antoniei şi al lui Velea, pentru prima oară într-o emisiune tv
Antonia a fost prezentă joi seară (3 decembrie) în emisiunea ''Teo Show'', de la Kanal D. Aceasta nu a fost singură, ci însoţită de fiul ei, Dominic, care a fost prezent pentru prima oară într-o emisiune tv.
Antonia l-a adus pe Dominic pentru prima dată într-un platou tv. Micuţul a fost cuminte şi atent la ce se întâmpla în jurul lui.
"Are multă energie acum, trebuie să stai după el. E perioada în care bagă orice în gură, până şi o firimitură de pe jos. Are foarte multă energie acum. Doarme fără oprire de seară până dimineaţă. plânge rar, doar dacă îi cade suzeta. Are buzele lui Alex şi ochii mei, nu îmi dau seama cu cine seamănă încă'', a mărturisit Antonia despre bebeluşul ei.
De asemenea, solista a povestit de ce fiica ei, Maya, nu l-a cunoscut pe frăţiorul mai mic: ''Nu am făcut botezul până acum pentru că încă sunt în divorţul care nu se mai termină şi ce se întâmplă cu Maya. Nu e vorba de timp. Mi se pare că nu se doreşte încetarea lui. Dacă vrei să termini ceva, circul sau declaraţiile celor din 'anturaj', o faci. Noi am decis să nu mai dăm declaraţii despre acest subiect, dar m-am obişnuit cu ele.
Dacă vrei binele copilului, nu vorbeşti despre asta. Vincenzo nu vorbeşte despre acest subiect. Toată lumea mă întreabă de ce nu vine copilul aici. Eu vreau că ea să vină aici, mai ales că Dominic e mic. Copiii încă nu s-au văzut, împlineşte Dominic un an şi aş vrea să facă şi ea parte din ziua lui. Dacă vrei binele copilului, îl aduci şi aici. Vreau să se termine divorţul şi apoi vreau să fac botezul cu mintea limpede şi moral, e corect aşa. Alex mă susţine. Suntem o familie aproape fericită, vreau să îmi văd copiii împreună'', a mai adăugat artista.