Fiul lui Dan Bittman a fost barman şi picol

29 octombrie 2017 17:33   Vedete românești
Ultima actualizare:

Solistul de la Holograf şi prezentatorul emisiunii „Eu sunt vedeta”, de la Antena 1, e mândru de cei trei băieţi ai săi. Dan Bitman (55 de ani) ne-a povestit că fiul său cel mare, Alex (18 ani), munceşte de la 17 ani, iar zilele trecute tocmai şi-a lansat un videoclip la piesa „La ea”, în colaborare cu Hype.

„Alex cântă sub pseudonimul Sybro şi e foarte muncitor. Mi-a plăcut piesa foarte mult, el a făcut partea instrumentală, iar la sfârşit îmi place când spune că «îl sună mama». Îşi câştigă banii punând muzică în cluburi. A muncit de la 17 ani, cred că era în clasa a XI-a, pentru că nu a vrut să depindă de noi. Prima lui slujbă part-time a durat o lună şi jumătate la «Clubul Diplomaţilor», unde făcea de toate, de la barman, la picol. Iar apoi a lucrat la «A2 Awake», parcul nautic pe care l-am inaugurat în vară”, ne-a povestit Dan Bittman. 

Mai multe