Fiul lui Kamara a făcut primul transplant de celule stem în Turcia
Kamara se roagă pentru fiul lui în aceste momente. Leon se află cu părinţii lui la un spital din Turcia, unde a fost supus unui prim transplant de celule stem. Copilul artistului ân vârstă de 5 ani a fost diagnosticat cu tetrapareză spastică, afecţiune care îl ţine ţintuit la pat.
Kamara nu a luptat degeaba la Ferma 2019, emisiunea care încă se difuzează la Pro Tv. Artistul a făcut sacrificii câteva luni ca să reuşească să strângă bani pentru a-şi face bine băieţelul bolnav. Cazul lui Leon a fost prezentat specialiştilor din Turcia, care au stabilit că micuţul poate începe un tratament cu celule stem, dar şi o intervenţie la nivelul coloanei vertebrale. Miercuri, artsitul a anunţat pe contului lui de Instagram că Leon a fost supus unui astfel de transplant.
"Încă un pas pentru Leon a facut: primul transfer de celule stem. Un prim pas important în drumul lui spre o copilărie normală, una în care să alerge, să exploreze lumea din jurul lui și să descopere bucuriile vârstei lui. Mulțumim tuturor celor care ne-au fost și ne sunt alături cu un gând, cu o rugăciune și cu o contribuție la cazul lui Leon. Vă dorim tot ce e mai bun", a notat Kamara la descrierea unor fotografii în care apare în timp ce îşi veghează fiul aflat pe patul de spital.
Fiul lui Kamara are 5 ani şi nu a mers niciodată
Fiul lui Kamara a fost diagnosticat cu tetrapareză spastică, la scurt timp de la nașterea sa care a avut loc cu 2 luni înainte de termen. Problemele au început în prima zi de viață și i-au afectat micuțului partea stângă a creierului, cea responsabilă de zona motorie. Deși are 5 ani, Leon se folosește doar de un braț, poartă pampers, cântărește 10 kilograme și are nevoie de supraveghere permanentă.
Din cauza faptului că mușchii săi sunt scurți și genunchii încovoiați, Leon are mâna stângă și membrele inferioare inerte și nu a mers niciodată nici măcar de-a bușilea. Șanse de ameliorare a stării sale generale există, la fel și posibilitatea ca el să meargă într-o bună zi.
Kamara, eliminat de la Ferma 2019
Kamara a fost eliminat de la Ferma, după un duel cu Marius Crăciun. Mihaela Rădulescu i-a surprins foarte tare pe concurenții din emisiune după ce a anunțat că duelul pentru funcția de fermier-șef va fi cu eliminare. Ghinioniștii au fost Kamara, propus de Otilia Bilionera, și Marius Crăciun, cel pe care Diana Belbiță l-a vrut la conducere. Băieții au fost nevoiți să accepte noua regulă și au intrat motivați în arenă, fiecare cu gândul la familia sa. Marius Crăciun a avut lacrimi în ochi când a povestit despre problemele financiare de acasă și despre sacrificiile pe care a trebuit să le facă pentru a-i ajuta pe cei dragi. De cealaltă parte, și Kamara a avut un motiv important care l-a mânat în luptă: fiul său, Leon, pe care vrea să-l ajute să meargă din nou. Micuțul de cinci ani suferă de o formă de paralizie cerebrală și are nevoie de o operație complicată și costisitoare pentru a avea o viață mai bună. Deşi a tras cu dinţii să rămână în competiţie, Kamara a fost eliminat.
Citeşte şi:
Kamara și-a serbat ziua la Ferma! Pe cine a dat afară de la petrecerea organizată în cinstea lui
Kamara şi-a făcut soţia praf: «Ai fost batjocorită de toţi proştii cu care te-ai văzut!»