Fiul lui Kamara, operat a opta oară în Turcia. Intervenția costă 10.000 de euro

18 august 2021 18:01   Vedete românești
Ultima actualizare:

Fiul lui Kamara Ghedi (45 ani), Leon (7 ani), ajunge pentru a opta oară pe masa de operaţie, în Turcia, în luna septembrie. Intervenţia costă 10.000 de euro. 

Băieţelul a fost diagnosticat după naştere, cu o boală degenerativă, tetrapareză spastică, o formă de paralizie cerebrală, cauzată de o anumită leziune sau boală şi are ca rezultat pierderea parţială sau totală a utilizării trunchiului şi a membrelor. În general, atât nervii senzoriali, cât şi cei motrici sunt afectaţi, ceea ce înseamnă că se pierde atât senzaţia, cât şi controlul acelei părţi a corpului.

„Dacă nu s-ar opera la timp, problemele ar fi ireversibile. Oasele, dacă se duc într-o direcţie, nu mai ai ce să mai faci. Când era mic nu părea să aibă aşa probleme şi am văzut mâna stângă că se îndoaie un pic. Afecţiunea lui de bază de tripareză spastică a venit în urma unei paralizii cerebrale cauzată după naştere, pentru că el s-a născut normal. În urma faptului că nu l-au pus în incubator şi l-au alăptat la 6 ore de la naştere, a făcut un stop cardiorespirator şi de aici problemele”, a explicat Kamara cu ceva timp în urmă.

Mai multe