Fiul lui Romică Ţociu a tras tare şi a luat Bac-ul

2 septembrie 2014 0:18   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ruşinat de notele luate, în iunie, la Bac, sau mustrat, probabil, de părinţi, fiul actorului Romică Ţociu a trecut cu bine peste cea de-a doua sesiune a Bac-ului. Cătălin a luat note de trecere şi la Română, şi la Istorie.

Dacă s-a pus sau nu cu burta pe carte, după ce, în iunie, a luat 2,40 la proba scrisă de la Română şi 4,05 la Istorie, sau, pur şi simplu, a avut noroc, nu ştim. Cert este că fiul lui Romică Ţociu a reuşit să ia Bac-ul, în „sesiunea picaţilor”. Nu a obţinut cine ştie ce note, însă, Cătălin poate răsufla uşurat că a trecut de examenul maturităţii. Aşadar, potrivit datelor oficiale prezentate de Ministerul Educaţiei, Cătălin Ţociu a luat 5,1 la Română şi 6,4 la Istorie, iar media generală este 6,15.

Victoraş Micula, prins cu fiţuici

Un alt „picat” celebru, care a încercat să ia Bac-ul în toamnă, este fiul milionarului Victor Micula. Şi el a obţinut o notă ruşinoasă la Română, respectiv 4, şi a vrut s-o „repare”. Se pare, însă, că Victoraş nu prea a învăţat astă-vară şi s-a bazat pe fiţuicile cu care a intrat la examen. Din păcate pentru el, a fost prins de profesori şi a fost dat afară din sală. În plus, el nu va mai putea să dea Bac-ul în următoarele două sesiuni.

Click! spune

A fost dezastru şi la sesiunea din toamnă a Bac-ului. Ministerul Educaţiei a anunţat, duminică, rezultatele. Potrivit acestora, doar 22,27% din absolvenţii de clasa a XII-a au promovat examenul. Ieri, cei nemulţumiţi de note au putut depune contestaţii. Rezultatele finale vor fi făcute publice în 4 septembrie.

Mai multe