Fiul Mihaelei Rădulescu a împlinit 17 ani: "Ayan e bărbat în toată regula. Învăț să mă dau ușor deoparte”
Mihaela Rădulescu l-a serbat, duminică, 1 august, pe Ayan Schwartzenberg, unicul său fiu. Acesta a împlinit 17 ani, iar cei doi, mamă și fiu, au petrecut împreună pe Coasta de Azur. La 17 ani, Ayan este bărbat în toată regula și a întrecut-o în înălțime, pe mama sa, Mihaela Rădulescu. Cu acest prilej, vedeta Pro TV i-a transmis fiului său și al lui Elan Schwartzenberg un mesaj emoționant, pe Instagram, însoțit de câteva poze sugestive.
Mihaela Rădulescu împlinește 51 de ani pe 3 august
„Nu-mi pasă că nu-s cele mai reușite poze. Mi-ajunge să știu că am fost împreună, de ziua lui, așa cum am fost mereu – cu aceeași iubire strașnică, cu același chef de viață, cu aceeași bucurie cu care m-a încărcat de când l-am adus pe lume. E tot puiul meu, e tot sufletul meu, chiar dacă e bărbat în toată regula. A crescut prea repede, dă de viață pe cont propriu, muncește pentru ce visează… Am tot mai puține de făcut pentru el, învăț să mă dau ușor deoparte și să-l las să zboare. Uf…., mai am de-nvățat”, a scris pe Instagram Mihaela Rădulescu. Miercuri, 3 august, Mihaela Rădulescu împlinește și ea 51 de ani. Ayan a venit pe lume pe 1 august 2004, cu două zile mai devreme decat era stabilit. Mama lui intenționa să îl aducă pe lume chiar de ziua ei, însă micuțul a dat semne că nu mai are răbdare. Mihaela a născut prin cezariană.
Citește și:
Mihaela Rădulescu, primele declarații după ce Click! a anunțat că va fi detectiv la "Masked Singer România"INTERVIU Mihaela Rădulescu, despre revenirea la PRO TV, critici și operații: «Când mi-am schimbat nasul, a ştiut toată ţara»