Flick Domnul Rimă şi Miss Planet şi-au botezat fetiţa

16 august 2022 20:56   Vedete românești

Sebastian Andrei Filcea alias Flick Domnul Rimă (39 de ani), şi soţia sa, Denisa (26 de ani), au anunţat că şi-au botezat sâmbătă fetiţa, pentru care au ales două prenume de origine biblică: Eva Maria.

Şi, ca de fiecare dată, Flick a născocit rapid câteva versuri în ton cu evenimentul: „Ne găsim, când vine seara, / Fericiţi şi ea, şi eu / Pentru că ne-am dus comoara / În faţa lui Dumnezeu”. Pentru eveniment, artistul şi-a dorit să respecte o tradiţie de familie şi a ales pentru ceremonie aceeaşi biserică şi aceeaşi cristelniţă în care a fost şi el creştinat. „Azi ne-am botezat fetiţa, pe Eva-Maria, la biserica Sfânta Maria, din satul în care am copilărit, în cristelniţa în care am fost creştinat şi eu, şi mama, şi, acum 100 de ani, şi bunicul meu”, a scris Flick Domnul Rimă, mândru nevoie-mare.

Având în vedere că botezul micuţei a fost cu o zi înainte de sărbătoarea de Adormirea Maicii Domnului (sau Sfânta Marie Mare, aşa cum mai este denumită în popor), petrecerea a fost cu atât mai mare, iar familia şi invitaţii au avut pe masă şi un tort alb, pe trei niveluri. Flick este căsătorit din august 2020 cu Denisa, fata nominalizată cu titlul de „Miss Planet” în 2019. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe