Florentina Opriş a făcut baie în apă rece, afară, la -5 grade Celsius

28 ianuarie 2015 18:05   Vedete românești
Ultima actualizare:

Prezentatoarea tv Florentina Opriş, expertă în sport şi nutriţie, nu se dă în lături de la a testa tot felul de proceduri bune pentru sănătate. Ultima „aroganţă” – la mijlocul acestei luni, într-o vacanţă în Austria, când a intrat într-un bazin cu apă rece afară, la -5 grade Celsius.

Florentina a fost 8 zile la schi într-o staţiune montană şi s-a cazat într-unul dintre cele mai mari SPA-uri din Europa. „Acolo sunt vechile băi termale ale reginei. Hotelul are un SPA interior şi de acolo, printr-un hol subteran de aproape 1 km, ajungi afară, la bazinele termale şi la saunele de exterior. Procedura era următoarea: intram la saună, apoi într-un bazin cu apă călduţă, apoi într-unul cu apă rece şi din nou la saună. Nu mi-a fost frig în apa rece. Îmi simţeam doar corpul înţepat cu mii de ace, ceea ce era bine pentru că aşa se activează circulaţia sanguină şi limfatică”, povesteşte Florentina.

În toată această vacanţă, vedeta a făcut multă mişcare pe pârtia de schi şi a mâncat sănătos, restaurantul hotelului oferind mai multe variante de meniuri de detoxifiere.

Mai multe