Florentina Opriş a fost singură în Malta

8 iulie 2017 19:37   Vedete românești
Ultima actualizare:

Singurătatea este doar în mintea noastră. De fapt, nu suntem niciodată singuri, susţine prezentatoarea tv Florentina Opriş, care a avut curajul să plece de una singură într-o vacanţă de 7 zile în Malta. Nu este prima dată când experimentează acest gen de expediţie. Ba chiar se pare că îi place.

Ai avea curajul să-ţi iei geanta la spinare şi să-ţi faci concediul singur, într-o destinaţie nouă? E o experienţă interesantă. Florentina Opriş a testat-o prima dată după moartea soţului ei. Căuta să se regăsească, să se liniştească.

„Am făcut prima dată asta în vara lui 2012, când am fost în Tibet şi în Santorini. Acolo am descoperit că mă simt bine cu mine şi că, de fapt, dacă eşti deschis şi vrei, nicăieri nu eşti singur. Îţi poţi face prieteni, poţi interacţiona cu oamenii exact atât cât simţi nevoia. De atunci am tot mers singură în vacanţe, a devenit o obişnuinţă pentru mine. Eu îmi fac repede prieteni oriunde. Spre exemplu acum, în Malta, m-am împrietenit cu nişte englezoaice”, mărturiseşte prezentatoarea emisiunii „Sport, dietă şi o vedetă” de la Kanal D.

Vedeta şi-a dorit să ajungă în Malta de mai bine de 15 ani, însă niciodată nu a avut ocazia. Sfârşitul lui iunie 2017 a fost momentul oportun. „Acum am simţit nevoia să merg singură într-un loc pustiu. Am ajuns pe o insuliţă de doar 3,5 km ce aparţine de Malta. Se cheamă Comino, doar 4 rezidenţi locuiesc pe ea. E un loc parcă rupt de civilizaţie, cu vegetaţie aridă, dar de un farmec aparte dat de stâncile care coboară în mare, de apa turcoaz... îţi dă un sentiment de linişte”, mai spune vedeta.

Ziua ei de naştere a prins-o chiar pe insulă. A împlinit 49 de ani, iar personalul hotelului i-a făcut un tort şi i-a cântat la mulţi ani. În toate cele 7 zile, Florentina a înotat mult, a citit, s-a plimbat, a stat la plajă. S-a întors uşor bronzată, odihnită, cu bateriile încărcate. „Înotam de 5-6 ori pe zi câte o jumătate de oră -  o oră. Începeam ziua cu înot, şi o încheiam seara, la asfinţit, tot cu o baie în mare”, povesteşte Florentina

Mai multe