Florentina Opriş a plantat flori în grădina unui orfelinat

20 aprilie 2016 16:54   Vedete românești
Ultima actualizare:

De-a lungul vieţii, Florentina Opriş s-a implicat în mai multe acţiuni caritabile, în care s-au donat bani sau obiecte utile persoanelor nevoiaşe. De data aceasta, implicarea a fost puţin diferită. Vedeta Kanal D a oferit, în afară de obiecte materiale, şi o zi din viaţa ei. O zi în care şi ea a primit, la rândul ei, multă fericire.

Faceţi o faptă bună şi vă veţi umple sufletul de bucurie! Este un sentiment verificat. Prezentatoarea emisiunii „Sport, dietă şi o vedetă” de la Kanal D a decis zilele trecute să se implice mai mult în acţiunea caritabilă pe care a făcut-o pentru circa 100 de copii orfani din Orlat, judeţul Sibiu. „Sunt membră într-un club de călătorii şi împreună am organizat o donare de bani şi hăinuţe pentru copii. M-am dus la centrul de plasament cu darurile şi am rămas aproape toată ziua. Am plantat împreună flori şi copăcei în grădina căminului, am vopsit gardul, am mâncat gogoşi, am povestit şi ne-am jucat. Am trăit un sentiment minunat, pentru că atunci când dăruieşti, primeşti. În cazul meu, iubire”, a declarat Florentina.

Mai multe