Florentina Opriş ţine seminarii despre viaţa sănătoasă. Iată sfaturile ei

7 noiembrie 2014 19:51   Vedete românești
Ultima actualizare:

De luna trecută, de când şi-a dat teza de doctorat în „promovarea unui stil de viaţă sănătos”, după ce a studiat mult, iar experienţa s-a acumulat, prezentatoarea tv Florentina Opriş a început să se implice serios în diverse evenimente medicale. Ieri a ţinut un seminar în faţa a 80 de persoane, în cadrul unui spital privat din Piteşti.

„Acum sunt profesor doctor şi, de când mi s-a schimbat titulatura, am încheiat şi un parteneriat cu cel mai mare spital privat din Argeş. Sunt ambasadoarea lor pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos. Ieri am ţinut seminarul „Devino perfect”, în cadrul căruia le-am împărtăşit tuturor experienţa mea, oamenii au putut să-şi facă o serie de teste medicale de bază, au avut parte de cadouri, vouchere şi surprize”, spune Florentina, care este şi preşedinta Asociaţiei pentru Viaţa Sănătoasă.

Cei 80 de participanţi au completat chestionare privind stilul propriu de viaţă, pe baza cărora şi-au putut afla vârsta biologică şi speranţa de viaţă. „Lunar vom organiza câte un seminar la Muntenia Medical Hospital în cadrul cărora vom aborda, de fiecare dată, câte o temă.

Oricine poate participa”, spune Florentina Opriş, care vă dă şi vouă 5 sfaturi de bază:

- Mergeţi periodic la doctor pentru controale medicale de rutină. Doar descoperind din timp problemele le puteţi trata mult mai uşor, mai ieftin şi mai eficient.- Dacă eşti fumător şi nu poţi să te laşi de fumat, te sfătuiesc ca măcar să nu fumezi toată ţigara. Stinge-o la jumătate, după ce, să zicem, ţi-ai făcut pofta. O poţi termina la următoarea pauză.- Fă mişcare cel puţin 20 de minute în fiecare zi, timp în care se presupune să transpiri puţin, să faci efort.- Fii mai pozitiv, mai optimist, zâmbeşte mai des şi nu te lăsa copleşit de probleme. Stresul e cel mai mare duşman al organismului.- Alimentaţia e foarte importantă. Veste bună! Nu trebuie să te fereşti de niciun aliment, atâta timp cât mănânci cu moderaţie şi în momentele potrivite ale zilei.

Mai multe