Florin Busuioc: ”Eu am avut 800 de grame la naștere. Eram cât o lingură”

8 noiembrie 2018 13:43   Vedete românești
Ultima actualizare:

S-a născut la Hunedoara, a copilărit la Șoimărești, în Moldova, şi a avut o adolescenţă frumoasă. În interviul pe care i l-a oferit Andreei Esca, la radio Europa FM, în urmă cu doi ani, Florin Busuioc a rememorat cele mai frumoase clipe din viaţa sa.

S-a născut pe 19 mai 1962 la Hunedoara, dar și-a petrecut copilăria la Șoimărești, în Moldova, de unde era mama sa, Catinca Spătaru. Invitat în emisunea prezentată de Andreea Esca, Busu a povestit despre copilăria sa şi despre familie. ”Eu am avut 800 de grame la naștere, cât o lingură eram. Tanti Moriko, o vecină, când m-a văzut a spus: «No, lasă, domnule Busuioc, că poate facem un om din el». Până într-a patra am fost cel mai mic de oraș. Sportul m-a salvat, am făcut tenis de masă, dar am făcut foarte puțin. pentru că nu ajungeam la masă, apoi am făcut volei. Era o echipă specială, pentru că eu făceam cu cei de a noua. M-au luat pentru că eram ridicător, ce îți închipui că ridicam la fileu?!”, a povestit acesta, amuzat.

Tatăl lui Florin era originar din Cluj și s-a stabilit în Hunedoara, îndrăgostit de Catinca după ce a auzit-o cântând. ”Sunt al lui Busuioc din Cluj și al Catincăi Spătaru din Moldova, sat Șoimărești, cu o bunică născută și ea în Moldova și un bunic care a fost bas la Opera din Cluj. Am o soră minunată, care se numește Raluca. Tata era cel mai bun «spuitor» de bancuri și un pokerist vicios. Juca poker pe bani, venea și cu 80 de bani acasă. Mama nu se supăra, știa că are această plăcere și îl lăsa în pace. El era regizor la Teatrul Popular, a fost și directorul Clubului Siderurgist, era prieten foarte bun cu Florin Piersic, Jean Constantin. A avut o istorie, însă la un moment dat s-a rupt de această poveste boemă și a cunoscut-o pe mama, care cânta în corul combinatului de  la Hunedoara. A cunoscut-o și a rămas acolo. El venise pentru un spectaol în Hunedoara, apoi s-a angajat acolo”, a povestit Busu.

Despre cea mai mare realizare, actorul a spus că aceasta este familia lui. ”Am o soție minunată, care se numește Liliana, și care mi-a dăruit doi copii minunați. Sunt un om împlinit și realizat. Mă simt împlinit. Realizările umane, legate de familie sunt cele mai importante pentru oricine. Nu am avut acumulări cantitative, ci calitative de-a lungul vremii. Singurul lucru pe care îl pot dărui fetelor mele în momentul ăsta e o investiție în educație. Educația e cel mai important aspect al vieții de familie”, a mai spus acesta.

Florin Busuioc a suferit un infarct miocardic

De ieri după amiază (7 noiembrie), Florin Busuioc (56 de ani) se află la Spitalul Fundeni, Institutul CC Iliescu, din Capitală, după ce un elicopter SMURD l-a transportat de la spitalul din Craiova, acolo unde medicii l-au operat și i-au montat un stent la inimă, după infarctul miocardic suferit pe 6 noiembrie. Lui Florin Busuioc i s-a făcut rău marţi, 6 noiembrie, la finalul piesei de teatru "Central Park", pe care a susţinut-o pe scena Filarmonicii de la Craiova.

Mai multe