Florin Călinescu face probe pentru «Chestiunea Zilei»

4 iulie 2017 20:11   Vedete românești
Ultima actualizare:

Juratul de la “Românii au talent” şi “Uite cine dansează” este tot mai interesat să readucă la PRO TV “Chestiunea zilei”, show care i-a adus o notorietate uriaşă pe micul ecran, în perioada 1996-2000.

Până când Florin Călinescu (61 de ani) va primi un răspuns ferm din partea şefilor, dacă va face sau nu emisiunea, el intră în direct pe reţelele sociale şi se filmează analizând şi “tocând” diverse aspecte din viaţa de zi cu zi, preponderent politice. Mai mult, Călinescu şi-a cumpărat şi scule performante pentru a face acest lucru.

„Mulţumesc tuturor celor cărora vă pasă. Când am fost invitat de PRO TV să fac ce aţi văzut în ultimul an, am fost bombardat de mii de îndemnuri să reiau «Chestiunea Zilei». Studiez această posibilitate. Dacă nu se va putea pe TV, să fiţi siguri că o voi face aici, pe Facebook. Cu mânuţele astea două meşteresc o treabă nouă!”, a scris actorul pe Internet. 

Mai multe