Florin Călinescu o ironizează pe Carmen Dan, în urma scandalului cu numerele de înmatriculare anti-PSD
Florin Călinescu a publicat pe rețelele de socializare un mesaj prin care ironiza modul în care poliția română a reacționat în cazul bărbatului care avea drept numere de înmatriculare ale mașinii o înjurătură adresată actualului regim de guvernare. Actorul s-a amuzat pe seama gravității cu care polițiștii au tratat situația, susținând, amuzat, că sintagma respectivă nu era o înjurătură, cuvântul „m**e” însemnând, tehnic vorbind, „față”.
Actorul a oferit câteva „argumente” potrivit cărora poliția română nu a reacționat potrivit în cazul scandalului creat după ce un șofer s-a prezentat pe străzile din România cu numere de înmatriculare care insultau PSD-ul. În stilul său caracteristic, Florin Călinescu a comentat incidentul și s-a amuzat pe rețelele de socializare, profitând de situație pentru „a înțepa”, la rândul său, regimul actual de guvernare, atacându-i pe Carmen Dan, ministrul de Interne, și pe Liviu Dragnea, liderul PSD.
„Carmensita (Camen Dan n.r), mi amor... am un deosebit respect pentru poliţie. Bine, nu pentru asta a ta, adică a lu Livulică. Respectul meu e pentru cei care trudesc cu adevărat în slujba cetăţeanului. Acum, „m**e”, în limba care a generat acest neologism, nu semnifică, din prima, s*x oral. De o parte sau de alta. Înseamnă „faţă”, „chip”, „gură”. Cam aşa ceva. Dar dacă ibovnicul pesedistelor, Livulică, crede că „m**e” înseamnă doar să se presteze s*x oral, nu e ok. Nu pot fi de acord să nu arăm pământul şi să nu îl însămânţăm în acest sens, să nu înmatriculăm maşini şi, în general, să tragem în penal orice m**e care poate aduce progres omului, omenirii şi omeniei. Pentru că m**a, ca s*x oral, aduce bunăstare. Veselie. Creştere economică. Demografică. Pace. Etc. etc. Deci, Carmensita şi dragi poliţişti, terminaţi cu ipocrizia. Nu faceţi din „m**e PSD” o chestiune penală. Ea face subiectul şi preşedinţiei şi opoziţiei şi a minorităţilor. Face parte din cultura omenirii şi a patrimoniului universal. Singurul liant între economii, religii, sisteme politice. E patrimoniu ONU”, a scris Florin Călinescu pe Facebook.
Bărbatul a rămas fără permis și s-a ales cu dosar penal
Răzvan Ştefănescu, posesorul autoturismului cu numărul injurios la adresa PSD-ului, a rămas fără permis și i-a fost deschis un dosar penal. Acesta încearcă în prezent să își recupereze permisul de conducere și a anunțat, în fața sediului Brigăzii Rutiere, că va face plângere penală deoarece polițiștii „i-au traumatizat băiețelul”. Acesta și-a înmatrculat mașina în Suedia, iar numerele erau, teoretic, valabile și pe teritoriile altor țări. „Ambasada Suediei în România vrea să clarifice faptul că plăcuţele de înmatriculare personalizate, emise de Agenţia suedeză de Transport, sunt valide pentru călătoriile în Uniunea Europeană. Numerele personalizate ar trebui să fie mereu însoţite de documentele oficiale atât ale plăcuţelor originale, cât şi ale celor personalizate”, se precizează pe contul de Facebook al Ambasadei Suediei în România.