Florin Constantin de la Divertis trece printr-o dramă: «De 9 luni stăm pe drumuri»
Au trecut mai bine de nouă luni de când celebrul actor Florin Constantin, de la trupa Divertis, a ajuns pe drumuri. Toate astea din cauza că blocul din Iaşi, în care avea apartamentul, s-a făcut scrum, anul trecut, la începutul lunii august, în urma unei explozii provocate de o acumulare de gaz. Cu trecerea timpului, artistul şi soţia lui au ajuns în pragul disperării.
Ani în şir a colindat ţara în lung şi în lat cu colegii săi din trupa Divertis, pentru a strânge ban pe ban. Tot efortul pentru ca, alături de soţia sa, să îşi cumpere un acoperiş deasupra capului. Însă, după toate sacrificiile făcute, visul celor doi s-a spulberat într-o secundă, după ce blocul în care locuiau a ajuns ţăndări. După explozia din august 2016, Florin Constantin şi soţia lui au ajuns să stea printre străini şi să îşi ţină toate hainele şi lucruşoarele adunate o viaţă în nişte depozite puse la dispoziţie de o companie. Acum, după 9 luni de la tragedie, cei doi au ajuns în pragul disperării şi nu mai suportă să vadă cum toată lumea stă cu mâna în sân şi nimeni nu face nimic să rezolve situaţia.
“După nouă luni de când mi-a explodat blocul nu s-a făcut o expertiză, este foarte ciudat tot ce se petrece. Am ajuns la disperare! Stau în gazda oferită E-ON de atât timp! Nimic nu este ca la tine acasă. Neavând casă eşti pe drumuri, aşa văd eu lucrurile. E un disconfort total, este îngrozitor prin ce trec. Soţia mea a ajuns la disperare ca şi mine, plânge în fiecare zi, stă cu ochii ore întregi la geam şi plânge. Nici eu nu pot să o ajut pentru că nici eu nu stau bine cu psihicul”, ne-a declarat Florin Constantin.
Problemele şi-au pus imediat amprenta pe chipul soţiei actorului: a încărunţit total, zâmbetul i-a dispărut, iar faţa delicată nu mai e aşa senină.