Florin Grozea şi-a luat în avans vacanţa de Sărbători

18 decembrie 2014 12:41   Vedete românești
Ultima actualizare:

În timp ce toată lumea caută să plece în vacanţă exact de Crăciun sau de Revelion, Florin Grozea, fostul Hi-Q, şi-a luat familia într-o escapadă la Praga puţin mai devreme. Asta pentru a evita aglomeraţia din aeroporturi, de la obiectivele turistice şi poate chiar preţurile piperate din perioada „de vârf”.

Nu au mai fost până acum în Praga şi şi-au planificat demult această vacanţă. Sasha, fiul său de doar un an, mai zburase cu avionul, deci nu aveau emoţii din acest punct de vedere. „Ne-am dorit să vedem Praga şi am zis că n-are rost să ne îngrămădim cu toată lumea, de Crăciun. Aşa că am plecat vinerea trecută (12 decembrie) şi ne-am întors miercuri. Sărbătorile ni le vom petrece în linişte, acasă, cu familia. Cu ocazia aceasta, ne-am făcut şi cumpărăturile şi am ales cadourile pentru cei dragi”, a povestit Florin.

Deşi toată lumea le-a spus că o să fie extrem de frig, au prins o vreme perfectă, de primăvară, cu temperaturi de peste 8 grade şi cer senin aproape în fiecare zi. „Am fost nişte norocoşi. Oraşul arăta superb, împodobit. Ne-am plimbat în fiecare zi, am mers foarte mult pe jos. Iar Sasha ştie limba cehă. Altă explicaţie nu am găsit la faptul că toată lumea îi zâmbea şi el le răspundea la fel”, povesteşte Florin Grozea.

Mai multe