Florin Vasilică riscă să ajungă pe masa de operaţie
Cântărețul de muzică populară Florin Vasilică (38 de ani), fiul regretatului solist Liviu Vasilică, se confruntă cu probleme de sănătate
”Am avut dureri groaznice. Nu mă mai puteam mișca, aveam amețeli și de-abia mă mai țineam pe picioare. Am fost la medic și mi s-a spus că am două hernii de disc cervicale. Am fost la un spital privat în București unde am făcut tratament: infiltrații cu ozon, săptămânal, timp de o lună. Apoi, în Alexandria, am făcut ședințe de fizioterapie. Mă simt mai bine, dar trebuie să am grijă”, a declarat Florin Vasilică, pentru Click!
În cazul în care durerile reapar, artistul va trebui să suporte o intervenție chirurgicală: ” Încerc să nu ajung la operație. Nucleoplastie se numește această intervenție și costă destul de mult. Mi-e puțin teamă, dar am auzit că recuperarea nu e atât de grea ca atunci când se realizează cu bisturiul. E mai delicată această intervenție modernă”, ne-a mai spus solistul de folclor. Liviu Vasilică a încetat din viață în urmă cu 15 ani. Florin duce mai departe muzica acestuia, însă alături de alți artiști.