Florin Zamfirescu: «Fac Revelionul cu iubita, e mai uşor să speli doar două farfurii»
Celebrul actor Florin Zamfirescu şi iubita lui, Daciana, medic de profesie, şi-au făcut planurile de Sărbători. Vor merge în vizită la copiii şi la nepoţii lui, apoi vor da o fugă şi până la casa natală a lui Florin, din Călimăneşti. Anul Nou îi va prinde în vila lor din Mogoşoaia, ciocnind singurei un pahar cu şampanie.
La 67 de ani, Florin Zamfirescu nu stă locului o clipă! Relaţia cu medicul de familie Daciana i-a dat aripi, având parcă energia unui adolescent. Este profesor universitar şi merge săptămânal la facultate, joacă în două piese de teatru ”Căsătorie în trei” şi ”Doi pe-o bancă”, iar de Sărbători va fi mai mult pe drumuri. Actorul şi iubita sa încep cu vizitele în familie şi, ca în fiecare an, înainte de Crăciun, Zamfirescu face pe Moşul pentru cei patru nepoţi ai săi.
Doi din partea fiicei, Ştefana, pe Sasha (8 ani) şi Ilia (2 ani şi jumătate), şi încă doi din partea fiului Vlad-Matei (9 ani) şi Ştefan (6 ani). ”Ne pregătim să ne vizităm nepoţii, toţi băieţi. Sunt patru la număr şi vor doar jocuri Lego. Nu-i încântă altceva, nici măcar dulciurile! Au saci de cartoane din astea de construit”, a declarat maestrul, pentru Click! Ziua de Crăciun îi este dedicată mamei lui, în vârstă de 91 de ani, pe care o vede mai rar, pentru că locuieşte la Călimăneşti, oraşul natal al maestrului. Îi duce bunătăţi, îi sărută mâna şi apoi revine în Bucureşti, de unde nu va mai pleca. Preferă să stea acasă de Revelion, în vila din Mogoşoaia, şi să nu facă prea mare deranj. Doamna Daciana este expertă în gătit şi vor avea masa încărcată de bunătăţi.
”Fac Revelionul cu iubita mea, mai bine spălăm două farfurii decât o sută. Daciana mea, în ceea ce priveşte medicina, e de vârf, iar în ceea ce priveşte bucătăria este iscusită, face tot ce-ţi poţi imagina şi este o ardeleancă sută la sută. De la pâine făcută în casă, până la cozonaci, pregăteşte tot ce poţi visa. Eu nu sunt cu gătitul, doar cu mâncatul”, ne-a mai povestit Florin Zamfirescu. Deşi anul acesta trebuia să se căsătorească cu cea care-i este iubită de mai bine de trei ani, se pare că acesta va fi planul pentru 2017.
Iuliana Tudor petrece Crăciunul la Băicoi
Şi Iuliana Tudor (39 de ani), gazda emisiunii ”O dată-n viaţă!” (TVR 1), aşteaptă cu nerăbdare Crăciunul: “Vom petrece la Băicoi, cu bucate tradiţionale pe masă, alături de toată familia- părinţii soţului meu, copii şi nepoţi. Cozonacii îi vom face noi, deşi în alţi ani îi pregăteam în casa părintească. De Revelion vom sta în Bucureşti. Apoi vom merge în vacanţă la munte, ca să schiem”, ne-a declarat Iuliana.Lili Sandu, ajutor de bucătar pentru mamă
Solistă şi actriţă de telenovele, Lili Sandu (37 de ani) va petrece alături de familie: ”Anul acesta, ca de fiecare dată, petrec Crăciunul cu ai mei. Mama este cea care se ocupă de meniu, eu sunt doar ajutor de bucătar. Gust câte puţin din fiecare specialitate pentru că, pentru mama nu există scuze legate de vreun regim vegan, vegetarian pe care eu l-aş avea, şi, pe bună dreptate, găteşte atât de bine încât nu pot rezista tentaţiei. Cozonacul şi tortul sunt preferatele mele”, spune vedeta.Annes: «Sunt la dietă, voi mânca doar trei sarmale»
Frumuseţea cere sacrificii, spune o vorbă din popor, iar Annes (39 de ani) ştie cel mai bine acest lucru. Vedeta nu va da iama în mâncare, de Sărbători: “Ţin dietă de pe la 18 ani. Am renunţat la carne şi la dulciuri, mănânc mult peşte, legume, fructe şi orez. Aşa îmi ţin cele 53 de kilograme în grafic, de ani buni. De exemplu, de Crăciun, nu o să mănânc mai mult de trei sarmale pentru că nu vreau să fac excese”, a povestit Annes pentru Click!Sore va face cozonaci cu nucă
Solista Sore Mihalache (27 ani) ne-a spus ce bunătăţi va pune pe masă: ”Anul acesta voi petrece primul Crăciun alături de fiica mea, Erin, şi sunt foarte încântată. Favoritele pentru masa de Crăciun sunt salata de boeuf şi cozonacul cu nucă. Tradiţia este ca, pe 25 decembrie, orice ar fi, să ne strângem toată familia, să petrecem împreună. Cumva simt că perioada aceasta a anului ne aminteşte să fim buni, generoşi, iubitori”, spune artista.