Fost manechin, acum familist convins, Florin Gherlea a lansat două colinde pe versuri de Adrian Paunescu

20 decembrie 2019 16:12   Vedete românești
Ultima actualizare:

Mulţi dintre cuceritorii care au cochetat cu muzica şi modellingul au reuşit să se aşeze la casele lor şi să-şi facă familii frumoase şi să se bucure de ele. Pentru Florin Gherlea acesta este primul Crăciun alături de fiica sa, de familie şi a vrut să împărtăşească momentul cu toată lumea înregistrând două colinde pe versurile cunoscutului poet Adrian Păunescu.

De-a lungul anilor, în pragul sărbătorilor de iarnă, Florin Gherlea (30 de ani) obişnuieşte să aducă în casele și inimile celor care îi ascultă muzica superbe colinde. În acest an, tânărul interpret, fost manechin, ne prezintă două colinde intitulate «Galbenă gutuie» și «Fie timpul rău sau bun», pe versurile scrise de Adrian Păunescu.

"În acest an Crăciunul va fi de-a dreptul special și memorabil, pentru că îl voi petrece pentru prima oară alături de fetița noastră, drept urmare am ales două colinde emoționante, care să facă memorabil acest Crăciun atât pentru noi, cât și pentru micuţă. Ca de fiecare dată, în pragul sărbătorilor obișnuiesc să intru în casele oamenilor cu colinde frumoase, care să vestească Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. «Galbenă gutuie» și «Fie timpul rău sau bun» sunt colindele oferite din suflet pentru suflet către toată lumea, pe versurile scriitorului Adrian Păunescu. Cu ocazia acestui colind, vă urez tuturor Sărbători fericite și liniștite alături de cei dragi, să aveți parte de multă sănătate, pace, fericire și, nu în ultimul rând, de iertare și iubire”, a mai spus tânărul solist.

Cine e Florin Gherlea?

Florin Gherlea s-a lansat în muzica românească în anul 2010 cu piesa “Star of night”. Pe lângă activitatea muzicală, artistul a tatonat o perioadă lungă de timp și cu modelling-ul. Între timp, tânărul și-a întemeiat o familie alături de Ioana, cu care a lansat în anul 2018 melodia “Suflet pereche”. Casnicia lor a dat naștere celui mai dorit copil. Cezara Maria pe numele ei, este un copil mult dorit și așteptat, care le face fiecare zi mai frumoasă. ”Alegerea numelui nu a fost cea mai ușoară alegere, dar într-un sfârșit ne-am decis că Cezara Maria este cel mai potrivit nume pentru fetița noastră”, ne-a povestit acesta.

Mai multe