Fosta crainică TVR Carmen Movileanu, la pensie după 41 de ani de televiziune

19 octombrie 2018 21:37   Vedete românești
Ultima actualizare:

Fostele crainice TVR, care le făceau românilor serile mai frumoase, în perioada comunismului, sunt acum doamne distinse, multe retrase din lumina reflectoarelor. Este şi cazul lui Carmen Movileanu, care în ultimii ani nu a mai apărut pe sticlă, dar a lucrat ca producător la emisiunea „Ieri, Azi, Mâine” de la TVR2.

Multă vreme, înainte de 1989, dar şi după, Carmen Movileanu, Cristina Ţopescu, Iuliana Marciuc, Cristina Bota şi Delia Budeanu au fost crainice la Televiziunea Română, impresionând în fiecare seară cu eleganţa şi cu dicţia lor. Multe dintre ele au rămas în branşă, fiind şi cazul lui Carmen Movileanu, care după Revoluţie a încercat să şi cânte, a făcut emisiuni de divertisment şi a pus voci pentru diverse emisiuni de televiziune precum „Teleenciclopedia”.

Carmen Movileanu a împlinit zilele trecute, pe 18 octombrie, 61 de ani de viaţă, din care 41 i-a petrecut în TVR. În ultimii ani a fost producătoare la TVR 2, la emisiunea prezentată de Corina Dănilă, „Ieri, Azi, Mâine”, iar acum a ajuns în pragul pensionării. „De aproximativ doi ani mă pregătesc să înfrunt acest moment (al pensionării, n.r). Chiar mă bucur că închei frumos, că nu am strâns prea multe regrete și nici atâtea frustări de care m-am temut în ultimii ani. Mă retrag demn, cum spune un personaj din «Piatra din casă» (n.r. – Carmen Movileanu a jucat în spectacolul «Piatra din casă», din ciclul «Teatru în TVR») și continui să reflectez, cu tot ce am bun în mine, la titul ultimei mele emisiuni, «Ieri, Azi, Mâine»”, a povestit fosta crainică pentru www.revistacariere.ro . Şi tot aici a povestit despre amintirile frumoase pe care le-a avut de-a lungul timpului, în TVR.

“Am foarte multe amintiri frumoase trăite în Televiziunea Română, atât de multe, încât nu am putut schimba acest loc cu un altul. Și toate m-au ajutat să continui, cu mult curaj. Până prin anul 2000, fiecare zi marca o bucurie, o amintire de pus la suflet. În 1990, după prima apariție pe post, în noua mea poziție, de crainică, toți, dar absolut toți colegii din redacția din care veneam «Economică și de Știință» m-au felicitat și m-au încurajat și au făcut-o cu sinceritate și cu mândria recunoscută că vin dintre ei, că sunt a lor. Așa am simțit și asta rămâne cea mai frumoasă amintire, cu toate vorbele, zâmbetele și glumele acelor clipe”, a mai povestit Carmen Movileanu.

A fost rudă cu Cove şi Adrian Mutu

Carmen Movileanu are şi o viaţă de familie plină, fiind mamă şi bunică. Fiica ei, Maria Movileanu, a divortat în 2010 de cunoscutul Gabriel Coveşeanu - Cove. O altă rudă cu notorietate a fostului producător TVR este nepoata sa, Alexandra Dinu, fosta soţie a lui Adrian Mutu, care acum e actriţă de success în Italia şi la Hollywood.

Mai multe