FOTO: A pozat dezbrăcată, întinsă pe zăpadă la -15 grade Celsius
Zilele trecute, pe un frig de crăpau şi pietrele, cunoscuta solistă Adora, care anul trecut a pozat în celebra Marylin Monroe, a realizat o şedinţă foto ieşită din comun: a realizat o nouă ședință foto inedită, de data aceasta în zăpadă, la -15 grade.
La începutul anului acesta, Adora a primit o propunere tentantă, dar periculoasă. Solista a fost solicitată de revista „Etiquette” să se transforme în Crăiasa Zăpezii, pentru câteva ore şi să pozeze în frig pe un ger năpraznic. La aproape -15 grade, într-o pădure din apropierea Capitalei, solista a pozat în câteva rochii cu decolteuri adânci şi întinsă pe zăpadă.
„Am tremurat foarte tare, mi-au îngheţat mâinile şi spatele de credeam că voi răci după câteva ore de fotografii şi schimbat de ţinute în zăpadă. Era un fig de nedescris într-o pădure cu un decor de basm. Pot să vă spun că efortul a meritat pentru că au ieşit nişte fotografii reuşite realizate de fotograful Mihai Mitrea”, ne-a spus Adora.
Cu umerii și mâinile dezbrăcate, solista a îndurat un frig îngrăzitor, dar spune că abia aşteaptă să vadă rezultatul în revista care va apărea în câteva zile pe piață.
S-a lansat cu melodia „Mi Amor”
Cine este Adora
Pe numele complet Teodora Rusu (27 de ani), Adora este pasionată de muzică încă din copilărie, când a studiat vioara şi a luat lecţii de canto cu profesoara Crina Mardare. Tânăra a devenit cunoscută după ce a decis să-și lanseze o piesă într-un mod inedit. Mai exact, atunci când a scos piesa „Mi Amor”, Adora a purtat o rochie de mireasă. Anul trecut, a avut parte de lansarea mai multor piese şi videoclipuri, printre care „Ne atragem” şi „Up Now”. În vacanţa de iarnă, s-a distrat la munte unde a schiat, s-a dat cu placa şi a patinat. Acum s-a întors la muncă şi este gata de lansarea unei noi piese alături de Sotto Itenso, care se numeşte „Sentimente evidente”.