FOTO Alexandra Stan promovează artiştii români

16 octombrie 2014 15:44
Ultima actualizare:
Alexandra Stan promovează artiştii româniFoto: Arhivă personală

Alexandra Stan promovează românii creativi și creațiile lor. Artista a creat hastag-ul #IsupportRomanianArtists prin care își dorește să aducă artiștii români în atenția prietenilor virtuali și nu numai, indiferent de domeniul în care aceștia s-au făcut remarcați.

Vedeta a publicat în rețelele de socializare fotografii în care a îmbrăcat creațiile unor designeri români, precum Răzvan Firea sau Mădălina Dorobanțu. Imaginile au fost însoțite atât de hastag-ul #IsupportRomanianArtists, cât și de mesaje prin care își arată aprecierea față de artiștii din România.

Alexandra Stan își dorește să aducă artiștii români în atenția prietenilor virtuali și nu numai

“În perioada aceasta lucrez intens la următorul meu album și turneu. Și nu aș fi putut să fac aceste lucruri singură, este un proces de colaborare, așa că îmi dau seama cât de important este să fii susținut într-un proiect creativ. Vreau ca, la rândul meu, să susțin mai departe artiștii, indiferent de industria creativă din care ei fac parte”, declară Alexandra Stan.

Alexandra Stan promovează creaţiile artiştilor români

Alexandra nu se limitează la rețelele sociale atunci când vine vorba de promovarea României. În timpul turneului său în Japonia, la premiile Girls Award, artista și-a surprins plăcut fanii atunci când a purtat o creație semnată Georgiana Giuroiu și și-a vopsit părul în culorile drapelului. Mai mult, editorialul foto pentru următorul său album, "Unlocked", este realizat cu ținute semnate de designeri români.

Mai multe