FOTO Andreea Marin, mai fericită ca niciodată! Vezi care este motivul
Îndrăgita prezentatoare de televiziune şi iubitul ei s-au grăbit să simtă spiritul sărbătorilor de iarnă! Astfel, Andreea Marin (39 de ani) şi Tuncay Ozturk (27 de ani) au plecat deja într-o vacanţă de neuitat, la Sibiu, după care vor merge la New York.
Anul acesta vor petrece Crăciunul şi Revelionul în familie, în ţară! Aflaţi, de curând, la Sibiu, Andreea Marin şi Tuncay au profitat de vremea frumoasă de afară şi au vrut să facă o plimbare la orele serii.
Frumoasa brunet a ţinut cu tot dinadinsul să imortalizeze momentele şi s-a lăsat fotografiată alături de partenerul ei de viaţă, mai fericită ca niciodată. Imaginile publicate de vedetă, pe contul personal de Facebook, îi înfăţişează pe cei doi iubiţi îmbrăţişaţi, sărutându-se cu patimă. "Sărbători minunate şi căldură în suflete vă dorim tuturor!", a scris Andreea Marin, pe reţeaua de socializare.
Andreea Marin a vrut să îi arate iubitului ei cât de frumoase sunt meleagurile Sibiului. "Sibiul e o alegere minunată în preajma sărbatorilor de iarnă! Mi-am dorit ca soţul meu să vadă un loc nou pentru el din ţara noastră şi să simtă căldura sărbătorilor noastre, tradiţiile, bucuria, luminile împodobind casele, străzile, târgul dedicat lui Moş Crăciun... Am ales spontan, nu ne-am făcut planuri din timp şi a fost minunat aşa!", a adăugat vedeta pe Facebook.
Andreea Marin şi Tuncay Ozturk şi-au oficializat relaţia la începutul acestui an. Anunţul a fost făcut chiar de turc, pe o reţea de socializare şi a luat prin surprindere pe toată lumea.