FOTO Cele mai frumoase poze de la petrecerea Zenaidei. Adelina Pestrițu i-a pus mască și lui Minnie Mouse

4 august 2020 11:29   Vedete românești
Ultima actualizare:

Adelina Pestrițu (33 de ani) a reușit de fiecare dată să facă spectacol din cele mai importante evenimente din viața ei. Nunta, botezul, aniversările, petrecerea "baby-shower" sunt imprimate și acum pe retina fanilor, căci au fost inedite și îndelung mediatizate. Luni, 3 august, vedeta urmărită pe Instagram de 1,5 milioane de fani i-a organizat fiicei sale cea mai roz petrecere pe care am văzut-o în showbiz. Iată cât de feeric a fost totul!

Micuța Zenaida Maria a împlinit 2 anișori pe 3 august, iar părinții ei, Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea, i-au făcut cea mai frumoasă surpriză. Ce copil nu s-ar bucura să își petreacă ziua de naștere la piscină, alături de personaje Disney, înconjurat de baloane roz și cu un candy bar de poveste alături?

De asta au avut parte Zenny, prietenii ei invitați, dar și adulții, căci aceștia din urmă s-au simțit ca la un majorat, nicidecum ca la o aniversare de copii. Au dansat, au făcut baie în piscină, au savurat berbecuț la proțap și un tort cu patru etaje, după cum am văzut în filmulețele puse de Adelina pe InstaStory.

Adelina și Virgil au ținut cont și de regulile de protecție împotriva noului coronavirus, și de restricțiile impuse de autorități, așa că petrecerea nu a durat mult, s-a ținut în aer liber și nu a reunit foarte mulți invitați. La intrarea complexului din Snagov, unde și-a așteptat oaspeții, bruneta a așezat o cutie cu măști, alături de îndemnul "Poartă mască", astfel încât fiecare invitat a avut acest accesoriu indispensabil. Inedit este că până și măștile de protecție aveau imprimat logo-ul cu Minnie Mouse, însă nu în varianta pe care o cunoaștem cu toții, ci adaptată vremurilor pe care le trăim: Minnie purta și ea mască roz. Aceasta a fost, practic, tema petrecerii, căci Minnie Mouse cu mască de protecție a apărut și în decorul de la candy-bar.

Citește și:

Mai multe