FOTO Copiii Simonei Gherghe, într-o ipostază emoționantă! Mămica a fost externată din spital
Simona Gherghe a devenit mamică pentru a doua oară în data de 10 mai, când a adus pe lume un băiețel, frățiorul perfect pentru fetița pe care aceasta o mai are alături de soțul ei, Răzvan Săndulescu. În acest weekend, vedeta a fost externată din spital împreună cu micuțul ei, iar acasă s-a petrecut marele eveniment așteptat de toată lumea: întâlnirea dintre Ana Georgia și micuțul Vlad Ioan.
După ce a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, Simona Gherghe și-a mai petrecut o perioadă în spital pentru a se recupera complet după naștere și a se afla în continuare sub atenția amănunțită a medicilor. Acum, proaspăta mămică se simte bine și este în culmea fericirii, mai ales de când a fost externată din spital și a reușit să își petreacă prima noapte în compania micuților ei, fetița și băiețelul ei părând că deja se înțeleg de minune.
Fetița Simonei Gherghe și-a cunoscut frățiorul nou-născut
Prezentatoarea de televiziune a publicat în mediul online o imagine emoționantă cu cei doi, în care fiica acesteia, Ana Georgia, a fost surprinsă într-o ipostază tandră cu frățiorul ei, ținându-l pe acesta de mână. Micuțul, care a primit numele Vlad Ioan, a avut o primă întâlnire cu surioara lui mai mare, eveniment care a decurs de minune, chiar dacă el era puțin somnoros.
Simona a dezvăluit că prima seară petrecută acasă, după ce a fost externată din spital, a fost una grea, însă privind imaginea emoționantă cu copiii ei împreună parcă a făcut-o să uite de toate problemele. „După prima noapte acasă, foarte grea, mă uit la poza asta şi nu mai conteaza nimic altceva! Întalnirea lor”, a scris Simona Gherghe pe contul personal de Instagram. Fotografia a reușit să îi impresioneze rapid pe urmăritorii virtuali ai Simonei, care i-au urat ca micuții să se înțeleagă așa de bine și în viitor și, dacă se poate, să nu aibă parte nici măcar de certurile „frățești”, pe jucării sau atenția părinților, care sunt atât de comune în familiile mai numeroase.
Simona Gherghe și Răzvan Săndulescu au aniversat doi ani de la cununia civilă
Simona Gherghe i-a făcut o urare emoționantă partenerului ei de viață, cu ocazia împlinirii a doi ai de la cununia civilă, într-un mesaj publicat pe contul personal de Instagram. Mesajele din partea admiratorilor celor doi nu au întârziat nici ele să apară, internauții urându-le acestora o viață fericită și împlinită în continuare, mai ales că acum au devenit părinți pentru a doua oară.
Ziua în care s-au căsătorit în fața Stării Civile a fost cu atât mai emoționantă pentru cei doi, având în vedere că la acea vreme Simona era însărcinată cu fetița lor, Ana. „Fix doi ani de atunci! Una dintre cele mai frumoase zile din viețile noastre, cu o tonă de emoții și multe, multe zâmbete. Eram în așteptarea Anei, care a și venit, de altfel, după trei săptămâni de la acest moment. La mulți ani”, a scris Simona Gherghe în mediul virtual, recent.