FOTO Dan Badea și-a botezat băiețelul. Ce frumoasă a fost soția lui, Mădălina, la ceremonie!
De când a devenit tătic, Dan Badea trăiește una dintre cele mai frumoase și speciale perioade din viața lui, presărată cu evenimente importante. Pe comediant îl prinde bine acest nou rol și, dacă pe scenă nu mai are de mult emoții, nu se poate spune acest lucru și despre botezul micuțului său.
Dan Badea și soția lui, Mădălina, au organizat creștinarea băiețelului lor, micuțul Arias Dan, trăind o zi de poveste alături de familie și prieteni, în acest weekend. Emoţii, lacrimi de fericire, invitaţi de seamă, dar şi multă distracţie, toate aceastea au fost ingredientele unui botez cum se cuvine. Încă de la primele ore ale dimineţii, fericiți părinţii s-au pregătit pentru eveniment, organizând totul în cele mai mici detalii.
Dan Badea și soția sa au organizat creștinarea băiețelului lor
Mădălina, partenera lui Dan Badea, a purtat o rochie siclam, lungă, din mătase naturală, cambrată pe corp, care îi punea în evidență silueta, nici măcar nu s-ar fi zis că în urmă cu doar doua luni a născut. Prezentatorul de la iUmor a arătat impecabil, la rândul lui, într-un costum negru, la care a asortat un papion cu imprimeu colorat, care înveselea ţinuta şi o pereche de pantofi în nuanţe închise.
Cei doi şi-au făcut apariţia la biserică, împreună cu naşii micuţului Arias. Biserica în care au ales să-şi creştineze copilul era împodobită cu trandafiri roz şi albi, iar cristelniţa a fost şi ea decorată cu flori albe de mărgăritar, care semnifică puritate şi o promisiune a armoniei în familie, conform Spynews. Cel mai emoţionant moment a fost, aşa cum era de aşteptat, cel în care preotul l-a scufundat pe bebeluş în cristelniţă. Cei doi părinți au fost copleșiți de emoții, însă acestora li se putea citi fericirea pe chip.
Cum a ales Dan Badea numele micuțului lui
„Istoria numelui e cam așa - ne-am dorit un nume special, dar nu complicat. Multe luni nu am găsit nimic care să ne placă, iar într-o zi i-a venit Mădălinei ideea. L-am căutat pe net (numele Arias n.r) și am văzut că este un nume folosit mai mult în Hawaii și înseamnă <prezență nobilă>”, a explicat Dan Badea.
În plus, micuțul poartă și numele „Dan”, care, în ciuda a ceea ce cred cei mai mulți, nu este și al tatălui său. Chiar dacă o țară întreagă îl cunoaște pe Dan Badea, noul prezentator iUmor mărturisește că nimeni nu îi cunoaște numele! ”În buletin, eu sunt Badea Robert Cristian, dar în familie am devenit Dănuț, pentru că așa mi s-a spus la botez. Când eram mic, am avut față de Dănuț, bunică-miu așa mi-a zis și așa am și rămas... Când te uiți la o mogâldeață nu poți să îi zici <Robert>. Dar în buletin nu cred că a mai încăput și Dănuț, pe vremea aia nu prea se puneau două nume, acum pui câte vrei, și șapte!”, a spus prezentatorul iUmor.