FOTO Dana Rogoz şi-a botezat băieţelul. Cum s-a îmbrăcat la biserică
Dana Rogoz şi soţul ei, Radu Dragomir, l-au botezat în acest weekend pe micuţul Vlad, născut de Mărţişor.
Vedeta a postat câteva imagini de la creşinarea lui Vlad Luca pe blogul ei, unde a povestit şi emoţiile prin care a trecut, alături de soţul ei şi de naşii Adela Popescu şi Radu Vâlcan.
"Nu pot să vă spun ce emoţii am avut cu toţii. Vlad Luca a fost cuminte toată slujba, ba chiar a şi adormit puţin în braţe la năşica lui, Adeluca. A fost un moment unic în viaţa noastră, pe care l-am trăit cu lacrimi de fericire în ochi şi cu bucurie deplină în suflete. Ne-am dorit foarte mult ca slujba să aibă loc în aceeaşi biserică în care ne-am cununat, în curtea Palatului Mogoşoaia. Iar data a fost aleasă special în acest weekend, când eu şi Radu sărbătorim 2 ani de căsătorie. Când simt aşa o mare bucurie în suflet, nici nu îmi găsesc cuvintele. Totul a fost absolut sublim. Am fost cu toţii alături de Vlad Luca la început de drum în viaţă, iar tematica petrecerii a fost “Călătoria”. Sunt foarte fericită că existi, Vlad! Îţi doresc să fii sănătos, să ai vise mari şi să fii vesel mereu!", a scris Dana pe pagina ei personală.