FOTO De ce a plecat Dana Rogoz în Slovacia doar cu fiica de 7 luni: "Vlad a plâns în hohote la despărțire"

4 decembrie 2020 18:18   Vedete românești
Ultima actualizare:

Dana Rogoz și-a anunțat admiratorii pe rețelele de socializare că va fi plecată din țară o perioadă, alături de fetița ei, Lia, după ce a primit un rol înt-un lungmetraj străin care se filmează în Slovacia.

Dana Rogoz și fetița ei, au pornit vineri către Slovacia, însă nu în vacanță. Mămica Dana a primit un rol principal într-un lungmetraj care se filmează în străinătate și, pentru că încă o alăptează pe micuța Lia, actrița a decis că trebuie să o ia și pe aceasta în „marea aventură”.

Dana Rogoz și fetița ei au plecat în Slovacia

Soțul Danei, regizorul Radu Dragomir, a rămas acasă împreună cu băiețelul lor, Vlad, care a fost extrem de trist la despărțirea de mama și surioara lui. 

„Plecăm în Slovacia. După foarte multe amânări, din februarie și până acum, într-un final plec spre Slovacia pentru filmarea unui lungmetraj străîn, în care joc unul dintre rolurile principale. Și pentru că încă o alăptez pe Lia, am ales să călătorim împreună. 

Suntem doar noi două, băieții au rămas acasă, și sper să ne fie bine în această aventură și să ne întoarcem sănătoase înainte de Crăciun acasă. Noi nu am mai călătorit deloc anul acesta, nici cu avionul, nici cu mașina în afară țării, încercând să rămânem în siguranță.

Așadar, e un pas uriaș pentru noi. Sper că am luat tot ce trebuie pentru prima călătorie in afară țării cu ea: pompă, blender, sterilizator... nu vreți să știți, toată casă!

Îmi doresc să avem parte de o experiență frumoasă, despre care să ii pot povești cu bucurie Liei, peste ani. Și că să fie și mai grea plecarea, Vlad a plâns in hohote la despărțire... offf! Să ne țineți pumnii!”, a anunțat Dana Rogoz în mediul online.

Mai multe