FOTO EXCLUSIV Claudia, vrei să naşti în club?

29 octombrie 2014 21:51   Vedete românești
Ultima actualizare:

Claudia Pătrăşcanu vrea să demonstreze cu orice chip că este o gravidă atipică! În weekend, solista trupei Sexy s-a zbânţuit de mama focului în club, deşi mai are doar o lună până când va deveni mămică.

În timp ce unele vedete stau cuminţi acasă, chinuite fiind de greţuri şi de vărsături, altele dănţuie prin cluburi! La 33 de ani, Claudia Pătrăşcanu şi-a văzut visul cu ochii şi a rămas însărcinată cu Gabi Bădălău (28 de ani ).

Deşi Don-Juan-ului nu i-a picat, iniţial, prea bine vestea că va deveni tătic, în vară el şi-a luat inima în dinţi şi a cerut-o de nevastă pe mama băieţelului lor. Acum, Claudia exultă de fericire şi, în weekend, a ieşit să se distreze într-un club, deşi mai are doar o lună până când va naşte.

Cu burtica la gură şi îmbrăcată într-o rochiţă largă şi scurtă, sexy-graviduţa Claudia a făcut furori, ea fiind însoţită la club nu de logodnicul Gabi Bădălău, ci de fosta ei colegă de trupă, Julia Jianu. Însărcinată în aproape opt luni, Claudia a ignorat astfel cu bună-ştiinţă sfaturile medicului, stând, toată noaptea, în fum şi într-o gălăgie de nedescris.

Antonia, pe scenă şi în luna a şaptea

Antonia (25 de ani) este gravidă în luna a şaptea, dar asta nu înseamnă că solista are de gând să o lase mai moale cu cântările. Dimpotrivă, viitoarea mămică  nu se menajează deloc şi are concerte săptămânal, prin cluburi.Ioana Blaj, însărcinată în opt luni, prin cafenele

Şi actriţa Ioana Blaj (27 de ani), actuala parteneră de viaţă a lui Ducu Ion (33 de ani),  mai are o lună până naşte. Ea a fost, surprinsă, recent, de fotoreporterii Click! într-o cafenea de fiţe, noaptea târziu, împreună cu soţul său, stând în fum de ţigară.Raluca Sandu, exerciţii la sală până la opt luni

Raluca Sandu (34 de ani) aşteaptă din clipă în clipă să devină din nou mămică. Preocupată excesiv de trupul ei, Raluca a mers nestingherită la sala de fitnes până în urmă cu o lună, evitând însă exerciţiile care i-ar fi pus serios sarcina în pericol.

Mai multe