FOTO EXCLUSIV Iulia Albu, de mână cu iubitul și cu fetița. A purtat pantaloni decupați la spate

4 septembrie 2019 23:08   Vedete românești
Ultima actualizare:

Relația Iuliei Albu cu iubitul ei, Mike, devine din ce în ce mai serioasă pe zi ce trece. Asemenea unei familii fericite, Iulia, partenerul ei și fiica fostei jurate de la „Bravo, ai stil” au ieșit împreună la o plimbare prin oraș, iar cel care i-a cucerit inima fashion-editorului și Mikaela, pe care Iulia o are din relația cu creatorul de pantofi Mihai Albu, par să se înțeleagă de minune și să glumească.

Cei trei au fost surprinși de fotoreporterii Click! ieșind dintr-un restaurant aflat într-o zonă centrală a Bucureștiului, după ce au luat masa împreună, iar buna dispoziție era la ea acasă, citindu-se fericirea și relaxarea pe chipurile lor.

Din imagini se poate observa cum Mikaela are o relație bună cu „tatăl ei vitreg”, iar faptul că Iulia a decis că este momentul să le facă cunoștință celor doi nu poate însemna decât că „porumbeii” sunt într-o fază avansată a relației lor, unde nu concep decât ca lucrurile să meargă numai bine de acum în colo. 

Iulia, în stilul caracteristic, nici la ieșirile simple la restaurant cu familia nu a renunțat la „ciudățenii”, având în vedere că aceasta a optat pentru o piesă vestimentară atipică. Fashion-editorul a ales o pereche de pantaloni lejeri albi, nimic neobișnuit până aici, însă imaginile au surprins detaliul ieșit din comun de la spate: obiectul vestimentar avea două tăieturi în partea superioară a posteriorului. Iulia și-a asortat pantalonii cu o cămașă din același material, cu aplicații de tip ștras și o curea maronie. De asemenea, vedeta și-a accesorizat întreg look-ul cu o pereche de ochelari de soare model vintage. 

Iulia Albu, dezvăluiri despre bărbatul care i-a furat inima

Iulia a mărturisit că partenerul ei are multe calități pe care ea și le dorește atunci când vine vorba de bărbatul de lângă ea și, mai mult decât atât, se pare că acesta este printre puținele persoane care reușeșc să o facă pe aceasta să zâmbească. Cei doi au o relație de ceva vreme, însă mai mult de câteva imagini pe rețelele de socializare, Iulia Albu nu și-a dorit să „dezvăluie” până acum.

„Prima dată am remarcat că purta șosete extrem de colorate. A ajutat și faptul că este un bărbat extrem de cult și manierat. Și faptul că a studiat vioară clasică și, în general, faptul că zâmbesc cu adevărat doar atunci când mă ține în brațe.

În momentul întâlnirii noastre, cred că era singurul român care nu știa absolut nimic nici despre televiziunile din România, nici despre celebra mea găină. A fost puțin amuzant. Dar acesta a fost unul dintre lucrurile care m-au fascinat. Niciodată nu am agreat pupătorii de moaște mondene. Și nici catedralele dedicate lor.

Nu am fost niciodată ușor de cucerit. Cu siguranță am o personalitate care este ușor de suportat doar de către un bărbat puternic. El se încadrează perfect în ‘Fișa postului’. Cu succes chiar”, a mărturisit Iulia Albu recent, pentru VIVA!

Mai multe