FOTO Femeia Dracula a speriat bărbaţi celebri din showbiz-ul nostru

19 septembrie 2014 18:52   Vedete românești
Ultima actualizare:

O pizza Diavola extra-picantă a fost livrarea specială făcută de femeia Dracula, Maria Jose Cristerna, din partea lui Cătălin Măruţă pentru bărbaţii celebri din showbiz.

Cătălin Măruţă a pierdut un pariu cu primarul Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone şi a fost nevoit să livreze câte o pizza tăticilor celebri din gaşca prezentatorului Pro Tv. Doar că aşa cum ne aşteptam, Cătălin a personalizat provocarea şi le-a făcut o surpriză prietenilor săi. Cea mai tatuată femeie din lume Maria Jose Cristerna a făcut livarea promisă de Măruţă.

Primul bărbat care a fost vizitat de femeia dracula a fost Adi Minune. "Doamne fereşte în ce hal arată. M-am speriat când am văzut-o, bine că nu erau şi copiii acasă că se speriau şi ei", a declarat căntăreţul când au văzut-o pe femeia cu pizza.

Primarul Piedone a fost surprins de echipa trimisă de Cătălin Măruţă în timpul unei şedinţe desfăşurate într-un parc din sectorul gestionat de edil. La vederea femeii Dracula, Cristian Popescu a fost interesat de tatuajele femeii. "Aveţi tatuaje peste tot? Chiar şi în zona intimă?", a întrebat-o Piedone când s-a fotografiat cu tânăra care a livrat pizza în locul lui Cătălin Măruţă.

Marcel Pavel a fost cel mai speriat la vederea femeii Dracula: "Bine că nu este noapte afară că făceam infarct", a exclamat cântăreţul.

Tavi Colen era acasă când a venit livrarea specială marca Cătălin Măruţă. Foarte interesat de înfăţişarea femeii acesta a fost singurul care a vrut să se fotografieze cu femeia Dracula: "Vai de mine, stai să-mi revin. Te-am văzut la emisiunea lui Cătălin, dar eşti mai frumoasă în realitate. Voi nu sunteţi sănătoşi la cap", a declarat artistul.

Mai multe