FOTO! Laura Cosoi face repetiții de nuntă cu Cosmin

4 septembrie 2014 16:43   Vedete românești
Ultima actualizare:

După mai bine de o lună de stat pe Litoral, unde a prezentat pentru PRO TV, împreună cu Cabral, emisiunea „Trăiește-ți vara!”, Laura Cosoi (32 de ani) a simțit nevoia de aer curat, la munte. Așa că, împreună cu iubitul ei, omul de afaceri Cosmin Curticăpean, dar și alături de câțiva prieteni, a dat o fugă în satul Viscri din județul Brașov.

„În fiecare an, în luna august, am întâlnirea cu familia, în Ardeal, la Coslariu și Bazna. Petrecând șase săptămâni la malul mării, pentru „Trăieste-ți vara!”, anul acesta am sărit peste obiceiul atât de drag. Nu m-am lăsat însă, cu una cu două și, imediat după emisiune, m-am urcat în mașină, împreună cu Cosmin, și am pornit spre Ardeal. Dacă în trecut, în drumul nostru, ne opream la Sighișoara, Brașov, Sinaia sau Sibiu, de data asta am vrut să vizităm renumitul Viscri. În drumul nostru ne-am intersectat și cu Roxi, sora lui Cosmin, care ne-a și  paparatizat:)”, a povestit vedeta tv, pe blogul personal.

Laura și Cosmin au fost foarte romantici cât a durat minivacanța, s-au plimbat pe străduțe ținându-se de mână, s-au pupat, ba chiar au intrat în celebra biserică fortificată săsească din sat și au făcut poze în fața altarului, de parcă ar face repetiție pentru nunta lor. Având în vedere că cei doi sunt împreun de trei ani, nu ar mira pe nimeni dacă ar face pasul cel mare.

Se pregătește sau nu de nunta cu Cosmin, laura pare foarte fericită. Drept mărturie stă și descrierea vacanței, pe care a făcut-o pe blogul personal.

„Viscri este un sat micuț, așezat la 7 km de drumul mare. Ferit de gălăgie, cochet, înconjurat de multă verdeață, cu căsuțele colorate, Viscriul este pur și simplu superb. Cum te plimbi pe străduțele prăfuite din sat ajungi la Biserica Fortificată, adevăratul punct turistic din zonă. Am intrat în bisericuță și mi s-a părut una dintre cele mai frumoase văzute până acum. Micuță și încărcată cu rugăciuni, lăcașul Sfant m-a întors în timp. Am urcat pe scări până în turn, de unde puteai admira frumoasele dealuri, dar și acoperișurile cărămizii din Viscri”, a mai scris Laura.

La un moment dat, luați de val, Laura și Cosmin s-au aruncat în iarbă și s-au iubit fără să se teamă de porivirile curioșilor care ar fi putut trece prin zonă. „La ielire ne-am întins pe iarbă. Ce mult îmi place să mă relaxez în natură, să aud păsările cântând, să simt mirosul de iarbă proaspăt cosită, să las soarele să-mi mângâie fața... Avem nevoie de atât de puține lucruri pentru a fi cu adevărat fericiți, nu? La plecare, ne-am oprit la Cafe&Artizanat, un loc ideal pentru poposit, făcut în curtea unei familii. Nu mai aveau prăjituri de casă, dar ne-au servit cu suc de soc și ceai. Grădina lor mi-a amintit de grădina străbunicii de la Coșlariu și, pentru că dorul de locurile copilăriei era mare, am pornit direct spre ele. Așadar, dacă ajungi în Ardeal, să nu eziți să mergi la Viscri. Întoarcerea în timp și ospitalitatea localnicilor te vor face să te simți ca acasă”.

Laura a primis că va da publicității și imaginile pe care le-a realizat în Bazna și Coșlariu, locurile în care a copilărit.

Uite aici SUPERgaleria FOTO din vacanța Laurei:

Mai multe