FOTO Lucian Viziru, gest vulgar la vot în prezenţa fiului său

16 noiembrie 2014 16:09   Vedete românești
Ultima actualizare:

Deşi nu mai locuieşte în România, Lucian Viziru (38 de ani) este foarte preocupat de soarta ţării şi şi-a exprimat preferinţa pentru Klaus Iohannis la preşedinţie, pe pagina sa de Facebook.

Astăzi, fostul actor s-a dus la vot, împreună cu soţia sa, Ema şi fiul său, Adrian, în vârstă de 3 ani şi 9 luni. Din păcate, pentru a-şi alege preşedintele ţării, cei trei au fost nevoiţi să stea la o coadă kilometrică timp de şapte ore, la Stuttgart. În acest timp, Lucian a scandat împreună cu ceilalţi români "Vrem să votăm" şi a cântat imnul României. După ce a votat, vedeta, care s-a mutat anul trecut la Stuttgart pentru a lucra ca antrenor de tenis, i-a arătat degetul mijlociu unuia dintre candidaţii la preşedinţie şi a comentat: "Votat. Puie Monta!"

Andreea Esca îi scoate pe români la vot

Prezentatoarea de ştiri şi-a făcut şi ea datoria de cetăţean român şi a ieşit din casă să voteze preşedintele României. Dacă unele vedete şi-au exprimat clar preferinţa de vot, ea a fost mai rezervată şi a preferat să militeze doar pentru exercitarea dreptului fundamental. "Azi e ziua cea mare! Votaţi! Nu spuneţi că un vot în plus sau în minus nu contează! Nu e deloc aşa! Fiecare vot e important! Nu îi lăsaţi pe alţii să vă decidă soarta...",  a scris Andreea Esca (42 de ani) pe o reţea de socializare.

Dragoş Bucur, la vot cu familia

Şi actorul Dragoş Bucur (38 de ani), împreună cu soţia sa, Dana Nălbaru (38 de ani) şi fiica Sofia (7 ani), s-au prezentat la turul doi al alegerilor prezidenţiale. Din fericire pentru ei, la secţia de votare din Baloteşti nu au întâmpinat aglomeraţie. Vedeta speră ca fanii lui de pe Facebook să-i urmeze exemplul şi să evite o eventuală criză politică. "Am votat. Eu zic mai bine să votăm decât să ne petrecem iarna în stradă!", a scris el pe contul său.

Dana Săvuică, de la petrecere, la urne

După ce, sâmbătă seara, a fost prezentă la un bal de caritate pentru Hospice Casa Speranţei, în calitate de partener, duminică la pranz, Dana Săvuică (44 de ani) a renunţat la rochia de gală pentru o pereche de blugi, un pulover pe gât, o haină de blană şi o pălărie şi a mers la vot. Apoi, s-a lăsat imortalizată cu buletinul pentru fanii săi de pe Facebook pentru a-i încuraja să-i urmeze exemplul.

Dana Rogoz, la vot de ziua blogului

În urmă cu patru ani, pe 16 noiembrie, Dana Rogoz (29 de ani) a debutat în blogosfera românească. Astăzi, ea a sărbătorit evenimentul ieşind la vot şi îndemnându-i şi pe alţii să-i copieze gestul. Vedeta, îmbrăcată simplu şi nemachiată, radiază de fericire în timp ce-şi introduce votul în urnă.

Ilan Laufer a votat cu Ponta

Actualul partener al Alinei Crăciun, fosta soţie a cântăreţului Jorge, şi-a îndemnat prietenii de pe Facebok să stea calmi şi să-l voteze pe Victor Ponta în turul doi al alegerilor prezidenţiale. El consideră că şeful alianţei de stânga este cea mai bună opţiune pentru România, fiind prezent în studiourile televiziunilor pentru a comenta desfăşurarea procesului electoral: "Am votat pentru democraţie, separarea puterilor în stat şi unitate pentru toţi românii! Mult succes tuturor! [...] Victor Ponta Preşedinte şi Călin Popescu Tăriceanu Premier. Un mare pas spre acea democraţie la care cu toţi sperăm! Mergeţi duminică la vot", a mai scris el pe contul său.

Maxim, la vot cu fanele

Băieţii din trupa Maxim s-au mobilizat şi au mers împreună să-şi aleagă preşedintele. Apoi, Bogdan Medvedi, Marcus Sucilea, Gabriel Ciobota şi Alexander Laiu s-au fotografiat alături de fanele de vârsta a doua, pentru posteritate. "Bună dimineaţa, România. Maxim spune YesLaVot. Voi aţi votat?", şi-au întrebat ei fanii pe Facebook.

Andrei Badiu, la vot cu Minnie, nu cu Mickey

Fostul soţ al ştiristei Oana Frigescu a ţinut morţiş să-şi anunţe prietenii şi fanii de pe reţelele de socializare că a votat. Iar preferinţa sa din turul doi e clară după cum se poate observa în fotografia realizată împreună cu fiica sa: "Am votat! P.S. Maria poartă Minnie, nu Mickey!:))"

Mai multe