FOTO N-ai fi crezut cum a început Adela Popescu acest an!

7 ianuarie 2015 15:44   Vedete românești
Ultima actualizare:

Începutul de an îi prinde pe unii încă plecaţi în vacanţe exotice, departe de ţară, iar pe alţii deja întorşi la serviciu, cu forţe noi. Adela Popescu (28 de ani), însă, a intrat în Noul An într-un mod atipic: "curentată", făcând electrostimulare musculară.

În 2015, frumoasa blondă a vrut să încerce lucruri noi! Adela Popescu s-a apucat de electrostimulare musculară şi, pentru că nu are mult timp liber la dispoziţie, între repetiţiile la teatru, înregistrari la studio şi concertele în ţară cu Dj Project, a ales acest antrenament de 20 de minute care echivalează cu 3 sedinţe la sala de fitness. „Gata! Ne-am întors de la Suşani, unde am mâncat cele mai bune preparate de Sărbatori, făcute de mama mea, iar acum, pentru că trebuie să fim în formă la început de an, m-am decis să mă apuc de această formă inovatoare de sport, electrostimulare musculară, combinată cu mişcări de fitness. Mi-a plăcut la nebunie ideea că o şedinţă echivalează cu 3 ore petrecute la sala de fitness”, a mărturisit Adela Popescu.

De-a lungul anilor, Adela a încercat multe tipuri de sport care au avut rezultate vizibile în timp, însă, de data aceasta, vedeta a simţit efecte chiar după prima şedinţă de electrostimulare musculară: „Nu am simţit că fac efort, pentru că se fac mişcări simple, într-un ritm foarte lent, însă muşchii lucrează intens. Dovada a fost a doua zi, când îmi simţeam fiecare muşchi, oricât de mic şi de ascuns ar fi fost”, a povestit Adela.

Artista are nevoie de energie şi de un tonus bun pentru toate activităţile pe care le are de făcut. Astfel încât eficienţa şedinţelor de electrostimulare musculară îi asigură o formă fizică de invidiat: „Sunt entuziasmată că am descoperit acest tip de mişcare, pentru că am auzit că rezultatele în kilograme, dar şi în conturarea musculaturii se văd după doar 4 şedinţe a 20 de minute, care se pot face într-o pauză de masă sau în drum spre casă”, spune cu convingere vedeta, care are de gând să-i propună şi logodnicului ei, Radu Vâlcan (35 de ani), să încerce acest lucru.

Şi alţii au vrut "să se curenteze"

  • Iuliana Marciuc

Grijulie cu silueta şi cu tenul ei, şi Iuliana Marciuc (46 de ani) s-a înscris recent la un program de remodelare corporală, la o clinică de profil. Una dintre procedurile la care a apelat e cunoscută sub numele de „presoterapie", costă 40 de lei şedinţa și se numără printre cele mai indicate metode împotriva celulitei. Terapia constă în presarea anumitor zone ale corpului prin intermediul unui echipament legat la o unitate de comandă. "Mi s-a spus că presoterapia reactivează circulația sanguină și limfatică, stimulând drenajul și eliminarea toxinelor. Asociată cu alte terapii, precum cavitația sau electrostimularea, e ideală împotriva celulitei și a acumulărilor adipoase", a povestit încântată Iuliana Marciuc, pentru Click!

  • Rita Mureşan

Adepta unui stil de viaţă sănătos, Rita Mureşan (41 de ani) s-a apucat serios de exerciţii fizice, pentru a-şi păstra silueta pe care a obţinut-o după ce a slăbit 40 de kilograme, în jumătate de an. În plus, designerul a apelat la metoda introdusă în România de afaceristul Sorin Mărcuş, cea prin electrostimulare musculară cu antrenor personal.

  • Tavi Colen

Tavi Colen (46 de ani) vrea să ţină pasul cu mai tânăra şi frumoasa lui iubită, Emma (29 de ani) şi s-a pus serios pe sport. Cei doi lucrează cot la cot, amândoi descoperind această nouă de antrenament, prin care sunt conectaţi la curent electric. „Nu e dureros, simt doar nişte furnicături. Însă e foarte greu să fac mişcările, trebuie să folosesc forţa, e ca şi cum aş lucra cu haltere de 150 kg. Este fitness concentrat”, a explicat artistul pentru Click!, îmbrăcat într-un costum special şi băgat în priză, la propriu. „Eu am mai multe scopuri aici: să slăbesc, să mă fac băiat frumos şi dacă s-ar putea şi mai deştept”, a povestit Tavi care, după doar 4 şedinţe, a reuşit să dea jos 3 kg.

  • Emma Ştefan

La fel şi iubita lui, Emma, care îi urmează exemplul întocmai, deşi ea are o siluetă trasă prin inel. Emma Ştefan, care îi e şi colegă de trupă, lucrează cot la cot cu el, conectată la curent. „Eu sunt obişnuită cu sportul şi nici nu mă plâng atât de mult ca Tavi. Sunt mai bătăioasă, el e un pic mai leneş, dar asta e. La noi totul e o concurenţă. El mi-a spus de acest loc, eu am insistat să se apuce şi el. După cum vedeţi, l-am pus la treabă”, a povestit Emma pentru Click!

  • Bianca Drăguşanu

Etalon pentru adolescente, care vor să aibă talia ei de viespe, şi Bianca Drăguşanu (31 de ani) a apelat la electrostimulare musculară. Vedeta a dorit cu tot dinadinsul să scape de câţiva centimetri din talie. Şi a reuşit.

Mai multe